Unitatea 2 (U2) a centralei nucleare de la Cernavoda a inceput de ieri sa functioneze la 100% din puterea efectiva de 700 MW, ridicand astfel ponderea energiei atomice din totalul produs la nivel national la circa 18%-19%, respectiv cele doua reactoare de la Cernavoda cu o putere cumulata de 1.400 MW.
“Unitatea 2 de la centrala nucleara Cernavoda a primit licenta de functionare la capacitate maxima, urmand, dupa efectuarea unor noi teste la aceasta putere, ca reactorul sa primeasca avizul final in jurul datei de 20 septembrie”, a declarat pentru ZF Vilmos Zsombori, presedintele Comisiei Nationale pentru Controlul Activitatilor Nucleare (CNCAN), organismul care supravegheaza si reglementeaza activitatea entitatilor care folosesc energie atomica in Romania.
Conectarea U2 la reteaua nationala de infrastructura energetica a fost operata la inceputul lunii august, pana acum reactorul functionand la circa 70% din puterea totala.
“Peste circa doua saptamani energia electrica de la U2 va putea sa fie exploatata comercial, reactorul mergand la capacitate maxima. El a produs deja energie electrica, dar functionand la circa 70% din putere, respectiv 500 de MW”, a explicat Lucian Biro, directorul diviziei de Reactoare Nucleare in cadrul CNCAN.
Comisia a prezentat acum un an si conditiile de autorizare necesare constructiei unitatii 3 de la Cernavoda. In momentul de fata insa, nivelul Dunarii este insuficient pentru a putea raci patru reactoare la centrala de la Cernavoda, in cazul in care vor fi dezvoltate si reactoarele 3 si 4. Unitatea 2 a fost realizata in baza unui contract incheiat in 2003 cu Atomic Energy of Canada Ltd. si ANSALDO-Italia. Reactorul CANDU 6 care echipeaza U2 este al doilea reactor de acest tip de pe platforma CNE Cernavoda, primul functionand din 1996.
Conform Institutului National de Statistica, in primul trimestru al acestui an 64,6% din energia produsa la nivel national a fost obtinuta in termocentrale, 25,3% de catre hidrocentrale si 10,1% de catre centrala atomica de la Cernavoda, restul de 1,8% fiind acoperit prin importuri.