Guvernul s-a angajat la FMI că va acorda prioritate programelor sprijinite din fonduri europene când decide noi investiții și că Unitatea de Management a proiectelor UE va trece de la Finanțe în subordinea premierului, cu autoritatea de a lua măsuri în ministere pentru accelerarea absorbției.

Obligațiile asumate de Executiv pentru atragerea mai multor fonduri europene sunt prevăzute în scrisoarea suplimentară de intenție convenită cu Fondul Monetar Internațional la finalul misiunii de evaluare din octombrie-noiembrie.

“Accelerarea absorbției fondurilor UE rămâne un obiectiv central al Guvernului, iar în următorul an ne vom concentra pe întărirea capacității administrative a unităților de management al fondurilor, pe modernizarea legislației privind investițiile publice și a altor domenii relevante pentru absorbția fondurilor UE și pe prioritizarea investițiilor astfel încât să fie asigurată suficientă finanțare pentru proiecte importante”, se arată în scrisoarea obținută de Mediafax.

Guvernul se angajează să acorde prioritate cofinanțării proiectelor UE atunci când lansează noi investiții, să prioritizeze actualul portofoliu de proiecte astfel încât să fie susținute în principal acele investiții pentru care pot fi asigurate fonduri și să evalueze gradul de bancabilitate al proiectelor contractate de firme private. Citiți mai multe pe www.mediafax.ro.