United Airlines s-a plasat, luni, sub protectia legii falimentului, dupa ce a obtinut, la sfarsitul saptamanii trecute, un credit de 1,5 miliarde de dolari necesar derularii activitatii pe perioada restructurarii, au declarat surse apropiate companiei, citate de Reuters.
Al doilea operator de transport aerian din lume a lansat, astfel, cea mai mare procedura de faliment consemnata de industria americana de profil, dupa atentatele teroriste de la 11 septembrie, si acest faliment confirma gravitatea crizei cu care se confrunta sectorul aviatic. In ultimele luni, conducerea UAL a purtat negocieri cu sindicatele companiei, prin care a incercat sa ajunga la un acord cu angajatii, cu privire la reducerea salariilor cu aproape 5,2 miliarde de dolari, pentru urmatorii cinci ani si jumatate.
Cererea de punere sub protectia legii falimentului a fost determinata de esecul United Airlines de a obtine saptamana trecuta un credit federal de 1,8 miliarde de dolari, necesar pentru restructurare, cerere respinsa insa de comisia federala.
In acest context, UAL a fost nevoita sa solicite protectie fata de creditori. Plasarea sub protectia legii falimentului permite unei companii sa isi continue activitatea pe perioada desfasurarii unui program de restructurare.
Compania UAL este detinuta in proportie de 55% de catre salariatii sai, iar pilotii si mecanicii au reprezentanti in consiliul de administratie. Plasarea sub protectia legii falimentului trebuie aprobata de majoritatea membrilor din Consiliul de conducere si intr-o astfel de situatie actiunile aflate in posesia angajatilor si a investitorilor institutionali isi pierd valoarea.
Conducerea UAL a contactat, deja, doua firme specializate in sectorul de relatii publice, care vor lansa o campanie agresiva de reabilitare a companiei pe piata de profil.
Bancile creditoare care au decis sa sprijine activitatea UAL pe perioada restructurarii sunt Morgan Chase, Citibank, Bank One si CIT Group. Aceasta din urma a inlocuit GE Capital, divizia financiara a grupului General Electric, care s-a retras de la negocieri in ultimul moment.
United Airlines a intrat in criza financiara, dupa evenimentele din 11 septembrie 2001 si raporteaza pierderi zilnice de aproape opt milioane de dolari, avand unele dintre cele mai ridicate cheltuieli de operare din industrie.
In primele noua luni ale anului curent, UAL a raportat pierderi de aproape 1,7 miliarde de dolari, dupa ce a incheiat 2001 cu pierderi record de 2,1 miliarde de dolari.
Companii
United Airlines s-a declarat in faliment
United Airlines s-a plasat, luni, sub protectia legii falimentului, dupa ce a obtinut, la sfarsitul saptamanii trecute, un credit de 1,5 miliarde de dolari necesar derularii activitatii pe perioada restructurarii, au declarat surse apropiate companiei, citate de Reuters