Uniunea Scriitorilor din Romania: Intre gratie si dis-gratie

a€oIti voi spune acum unul din marile secrete ale meseriei: daca vrei sa ai mereu subiecte tari si de actualitate, du-te acolo unde sunt banii. Vezi de unde vin, cine-i manevreaza si unde se duca€?. Este sfatul unui batran gazetar catre colegul sau mai tanar. Evident, amandoi – americani.

Cum societatea romaneasca se americanizeaza pe zi ce trece, sfatul cred ca este la fel de valabil atat pentru junii in ale jurnalismului de la a€opoale de Carpatia€?, cat si pentru scriitorii care pregatesc in aceste zile prima lor adunare din mileniul al treilea.

De fapt, cele mai multe voci chiar asta clameaza: banii, unde sunt banii? De unde pot veni banii, cine-i va administra, cum se vor cheltui? Ce tip de asociere va ramane Uniunea, care va fi rolul ei?

Probabil ca de la adunarea generala din 1956 breasla scriitoriceasca nu a mai fost in asa fierbere. Atunci, dupa revolutia ungara si dupa teribilele dezvaluiri post-staliniste, batea un vant de dezghet si erau multe polite de platit. In cei cativa ani de dictatura proletara, Neculuta si A. Toma ajunsesera sa-l concureze pe Eminescu, atata doar ca ei aveau superioritatea intelegerii luptei de clasa ca principiu prim al valorii ideologice (citez din critica vremii).

a€oGreierasiia€? nu erau cei din fabula, sa cante ca prostii toata vara, iar iarna sa se duca sa se imprumute de la vecina lor furnica. Baietii cantau pe bani multi, ca Adrian Copilul Minune din zilele noastre. In fond, ce mi-e a€oAm prieteni si dusmania€?, ce mi-e a€oOh, timp, opreste zborul, ca se pravale compresorula€??

Din 1948, de cand se infiintase Uniunea Scriitorilor, lupta se dadea pentru acapararea pozitiei privilegiate. Una care statua ierarhii valorice functie de serviciile facute partidului. Sa ne amintim de a€oDescultula€? lui Zaharia Stancu, care facea ocolul globului in sandale de aur, in timp ce Blaga, Radu Gyr, Vasile Voiculescu etc. erau tinuti sub obroc. Literatura devenise unul dintre instrumentele de baza in legitimarea noului regim.

Lupta din a€™56 era inutila si pierduta din premise. Dar, in afara reconsiderarilor si a diminuarii abuzurilor, era clar ca nu se puteau schimba prea multe. Partidul platea muzica si voia sa auda ce-i incanta urechea.

De la vreo 250 de scriitori cati numara Societatea Scriitorilor Romani, Uniunea incepuse sa se umfle ca mireasa dupa nunta. Unde e miere, primele care apar sunt mustele. Iar mierea, orice s-ar zice, era tare dulce si muuuuuulta: drepturi de autor imparatesti, concedii a€“ platite a€“ de creatie, case de creatie, tantiemuri de la radio, de la manualele scolare, de la montajele literar-artistice.

Ele erau distribuite de staff-ul Uniunii. De aceea, batalia pentru a fi in carti era purtata pe taram ideologic dar si pe taramul delatiunilor. Din nefericire, functiile de conducere, aducand privilegii a€“ traduceri in strainatate, includeri in manualele scolare, cohorte de critici oportunisti a€“, erau confundate cu valoarea. Unii dintre profitorii acestei situatii chiar au murit impacati cu gandul nemuririi. Granita dintre iluzoriu si realitate se estompase pana la anulare.

Dupa 50 de ani de existenta de acest fel, baierele Uniunii Scriitorilor din Romania se clatina serios. Sau, oricum, sunt serios luate la intrebari. Cele mai lucide voci isi pun intrebari privind chiar viabilitatea acestui fel de asociere profesionala a scriitorilor. Scriitorii s-au rupt de sub tutela partidului, dar si a statului, si si-au clamat independenta, libertatea de creatie si existenta.

Forma de organizare de tip sindical nu mai este viabila atata vreme cat nu mai exista angajatorul a€“ statul. Banii s-au gestionat prost si din cati au fost in 1990 s-a ales praful. Singura idee de economie de piata a fost, in acea vreme, o derizorie sifonarie, de parca scriitorilor le prisosea vinul si nu aveau cu ce sa-si faca spritul!

A fost votata Legea timbrului literar, dar difuzorii nu se grabesc sa verse banii in contul Uniunii. Multe dintre cartile aparute pe la tot felul de edituri fantomatice, practicand o piraterie literara salbatica, buzunareala la miezul zilei, nici nu au inscris timbrul literar.

Legea patrimoniului nu se refera si la monumentele limbii si literaturii romane, asa incat oricine vrea sa faca un ban rapid si nemuncit editeaza – vai, in ce conditii! a€“ clasicii literaturii romane. Cu toate acestea a€“ la care se adauga pierderea caselor de creatie, a cladirii Editurii Cartea Romaneasca a€“, pe la Uniune au trecut si trec bani multi.

Cei care au fost pe la borcanul cu miere stiu ce se poate face si de-aceea clameaza azi controale. Cei care nu au fost, dar nici cu sacu-n cap nu sunt, stiu si ei ca se pot face multe si cer controale. Cei care stiu ce s-a facut, cei care au manevrat banii nu vor controale.

Pentru un membru al Uniunii Scriitorilor, bilantul economico-financiar este secret. El este tinut sub cheie pentru a nu ajunge in presa! Chiar si numarul membrilor breslei este secret! Ce sa mai intrebi de modul in care s-au cheltuit, in primii ani, peste 2,5 milioane de dolari?!

Cine sa-ti explice de ce aproape s-a privatizat Fondul literar si cine sa te lumineze cu ce se mai ocupa Uniunea Scriitorilor in absenta parghiei financiare?! Problema banilor veniti, plecati, fituiti, disparuti, pierduti de la Uniunea Scriitorilor este o problema de la 1990, nu numai una a actualei conduceri a€“ interimare a€“ sau a fostei conduceri.

Actuala conducere pacatuieste prin opacizare, alimentand astfel banuielile ca ar avea multe de ascuns in nisipul masluit al bilanturilor. Modul in care se cramponeaza de putere este Iarasi jenant, suspicios. Ce-nseamna conferinta cu reprezentativitate 1/3 fata de o adunare generala? O treime din cheltuieli? Sa fim seriosi!

Doar nu-si inchipuie cineva ca ar fi venit tot scriitorul roman, in par, si ar fi trebuit inchiriate doua sali de teatru, doua instalatii de sonorizare etc.! Lipsa de fonduri pentru convocarea unei adunari generale este o falsa problema. Statutul s-a schimbat in clandestinitate aproape, inlocuind forumul democratic cu jocurile de culise, acuza multi membri ai Uniunii.

Daca institutia e falimentara – cum se acrediteaza in luari de pozitii oficiale -, de ce s-ar mai inghesui la un nou mandat cei care stiu foarte bine cum merge? Ne-ntoarcem la spinoasa si interesanta problema a banilor. De unde au venit, cum s-au cheltuit, cine i-a manevrat?

In 1956, se punea problema curatirii ideologice pentru ca banii veneau de la partid. In 2001, la prima conferinta a noului mileniu, Uniunea trebuie sa-si propuna sa se primeneasca de tarele stalinistei Uniuni a Scriitorilor: sa devina transparenta, sa activeze in folosul obstii si nu in cel al unui grup restrans, din intamplare aflat la conducere. Altfel, sansele de supravietuire sunt mici, dar mici de tot!

Opinii

Ce-a castigat, ce-a pierdut Uniunea Scriitorilor dupa 1990?

Considerati viabila actuala forma de asociere a scriitorilor?

De ce candidati la functia de presedinte al Uniunii?

Nicolae Breban

1. A castigat faptul ca exista. A pierdut in prestigiu, cum se spune ca noi toti scriitorii am pierdut din prestigiu, ceea ce este fals, noi am pierdut dintr-un fals prestigiu: acela de propagandisti ai unui partid politic discretionar, unic. A castigat, asadar, existenta si e meritul lui Ulici si al lui Uricaru ca au scos din impas Uniunea, care in primii ani de dupa revolutie se cam clatina, ameninta sa dispara. A pierdut din transparenta, mult, chiar si fata de cea care exista sub comunisti, a pierdut nu din prestigiu ci din sustinerea financiara, traieste, se pare, dintr-o singura chirie a unei case. ai parerea mea este ca trebuie sa reparam gafele facute dupa 1990 de a iesi din buget. Uniunea Scriitorilor, ca si celelalte doua uniuni, trebuie sa ocupe o pozitie in buget, ca si Academia Romana, ca si Fundatia Culturala. Aceasta nu ne va impiedica sa devenim mai putin liberi, mai putin creativi. Ar mai trebui refacute pensiile, ca pe vremea lui Stancu, care obtinuse de la partid pensii majorate pentru scriitori. Dar in primul rand trebuie ridicat prestigiul scriitorului roman, al Uniunii Scriitorilor, prin simpozioane, colocvii si mai ales prin promovarea literaturii romane in Europa.

2. Da, in perioada de tranzitie da. Cand societatea romaneasca va fi bogata si vor exista mari fundatii ca in America sau Germania, cand vor exista oameni privati bogati, la a doua, a treia generatie, care sa sa sustina sanatatea, cultura, scoala, atunci poate vor exista mai multe uniuni de creatie sau poate vor disparea toate. Deocamdata, aceasta uniune de tip sindicat e importanta, e necesara – si nu numai pentru scriitori, ci si pentru cultura romana, pentru intreaga natiune romana.

3. Adevarul e ca pentru prima oara spun da, ti-o spun dumitale, pana-acum nu am spus-o raspicat pentru ca asteptam sa fiu investit in Consiliu a€“ am inteles ca fara a fi membru in Consiliu nu poti candida. As candida pentru a face aceste lucruri pe care le spuneam. Am terminat de curand un roman amplu, a€oVointa de puterea€?, si as avea doi-trei ani la dispozitie pe care as vrea sa-i ofer obstei mele de care am fost totdeauna legat, chiar cand nu eram de acord cu unele decizii.

1.Dupa 1990, Uniunea n-a castigat, din pacate, atunci cand e vorba de prestigiu (cum era de asteptat), in schimb a pierdut (a cheltuit, a irosit etc.) peste doua milioane de dolari (cam aceasta ar fi suma echivalenta in lei de atunci) pe care-i avea in cont in 1990, bani cu care puteau fi cumparate, la pretul pietei, cca. 900 de apartamente pe Calea Victoriei. A castigat (se pare insa ca nu si definitiv) Casa Vernescu, din care-si mai duce si azi zilele. A castigat de asemenea dreptul de a nu avea organizatie de partid. A devenit o Uniune saraca, dar cinstita. Cat de saraca? Cat de cinstita?

2. Cred ca in urmatorii ani va trebui definita pozitia Uniunii Scriitorilor, adica trebuie vazut daca breasla noastra are nevoie de asociatie profesionala, sindicala, de breasla. In clipa de fata, avand in vedere prestatia concreta, Uniunea noastra nu a fost nici una din cele enumerate mai sus. In consecinta, consider neviabile, inacceptabile lipsa de transparenta a activitatii Uniunii cat si caracterul de varf de lance al unor interese de grup, evident straine unui interes comunitar. Lucrurile trebuie o data si-o data lamurite si mai ales schimbate.

3.Candidez deoarece cred ca am un program bine conturat si care, daca ar fi aplicat, ar contribui la cresterea prestigiului Uniunii Scriitorilor si la imbunatatirea pozitiei sociale a acestei categorii defavorizate care este scriitorul roman de astazi, in primul rand prin intrarea in legalitate. Adica prin respectarea statutului, dar si printr-o eventuala recunoastere a Uniunii ca institutie de interes national.

Faptele vorbesc

Nevoia de manager

In absenta unor cifre exacte a€“ poate ele se vor face publice la conferinta Uniunii -, in presa se vehiculeaza sume care s-ar fi obtinut/cheltuit fara rost sau cu un rost dubios. Cert este ca mai toata lumea vorbeste acum, in preajma momentului asteptat de toti ca unul crucial, de nevoia unui bun manager in fruntea breslei. Este ideea cu care a venit un grup de tineri scriitori inca din 1990, dar foamea de functii, lipsa de intelegere a ceea ce urma sa devina societatea romaneasca au blocat initiativa. Uniunea functioneaza ca orice institutie economico-financiara, asadar este nevoie de o gandire si de o strategie care sa tina seama de mecanismele ei de functionare: gestionarea fondurilor si a patrimoniului, politica de investitii care sa aduca profit si, nu in ultimul rand, legalitate. Multe dintre greselile acestor ani, dincolo de acuzele nedovedite, se datoreaza, se spune, absentei acestui spirit managerial. In ultimii ani, s-au manevrat cam 10 miliarde de lei, or daca la nivelul programelor culturale si in oarecare masura sociale lucrurile, din inertie, din automatismele de demult s-au mai miscat, la capitolul important al investitiilor stau catastrofal. S-a achizitionat un teren pe care sa se construiasca un hotel si deocamdata sta, s-a propus sa se cumpere locuinte pentru a fi inchiriate dar proiectul a fost abandonat, a fost cumparat un microbuz din strainatate fara piese de schimb si s-a asezat si el batraneste pe butuci, casa de creatie de la Neptun se tot renoveaza, inghitind bani in mod nejustificat se spune, o Leganza a infrumusetat parcul de masini al Uniunii intr-un mod cam ciudat. ai astea sunt numai cateva dintre faptele ce-au transpirat in presa. De ce Editura Cartea Romaneasca a cedat atat de usor drepturile ce-i reveneau prin contractele de editare cu multi scriitori romani dupa 1990 in folosul unor edituri particulare? Ce se intampla cu taxa de copie care ar aduce (aduce?) mai multi bani decat timbrul literar sau chiria cazinoului?

a€oToate-s vechi si noua toatea€?

Constructia piramidala a Uniunii a produs un divort de fond intre conducere si scriitor. Pentru foarte multi, singura legatura cu Uniunea este cotizatia, atunci cand si aceasta este platita. In rest, sunt prea putine actiunile, activitatile, momentele in care te simti apartinand unei bresle. Plecarile in strainatate, participarile la simpozioane, colocvii – in tara sau afara -, excursiile pe Dunare sau pe nu mai stiu unde, intalnirile cu scriitori straini s-au concentrat in mana si in folosul catorva scriitori, reprezentativi pentru ca, din intamplare, sunt in functii de conducere sau sunt apropiati ai celor din conducere. La doua revelioane, casele de creatie de la Cumpatul sau Neptun au fost antamate pentru intalniri de partid, pentru ca, din pura intamplare, presedintele Uniunii Scriitorilor era si un important om al unui partid, iar nemembrilor acelui partid, simpli scriitori, li s-a spus transant ca nu pot deranja suita presedintelui. Perpetuarea situatiei dinainte de a€™89, cu o conducere ce pare a fi pusa acolo din rationamente superioare de partid si de stat, afecteaza cel mai grav imaginea si credibilitatea institutiei.

Sindicat sau elita?

In 1948, in Uniunea nou creata abia erau cateva sute de scriitori. Numarul membrilor s-a tot marit, iar criteriile (si) ideologice, foarte aspre dupa 1980, cand aproape nu s-au mai aprobat intrari in Uniune, au marit baza de masa si au subtiat elitele. Dupa 1990, au fost mentinute criteriile cantitative, dar mai ales ultimele validari de noi membri au produs multa nedumerire, parand o abdicare fara precedent de la standardele esteticului. Problema nu se poate pune asa, daca Uniunea are tenta sindicala si nu este o asociere profesionala, un club al elitelor. In fond cati oameni care scriu onorabil pot fi in Romania? 5-6000? Pot fi primiti in sindicatul Uniunii, dar cu respectarea statutului de sindicalist si nu cu o cotizatie simbolica si egala si pentru cel care are un venit sub leafa minima pe economie, si pentru cel care o duce confortabil. Apoi, s-ar putea reveni la perioada de stagiatura (5-7 ani) pentru a putea vedea daca autorul confirma ori ba nu prin productie editoriala, ci prin validarea sa de catre critica de specialitate. Membrii titulari ar fi un nucleu, hai sa-i zicem elitist, care ar da stabilitate si prestigiu Uniunii.

Programele sociale

Atunci cand este vorba de a€oce face Uniunea pentru membrii saia€?, cel mai adesea se aduc exemple de ajutoare de deces, de boala, de a€oactiunea sufertasula€?. Comisia sociala a oferit sume, uneori simbolice, dar a oferit, dovedindu-si astfel utilitatea. Acestea nu pot acoperi insa probleme sociale de fond. Pensiile sunt mici a€“ 150-200 de scriitori au pensii sub un milion de lei -, banii pentru comisia sociala sunt insuficienti, bugetul ei fiind cam egal cu cel alocat deplasarilor in strainatate. Un punct castigat ar fi recunoasterea vechimii in munca de la data debutului pentru membrii Uniunii. Recorelarea pensiilor, includerea profesiei de scriitor in meseriile liberale cu o deducere a cheltuielilor necesare exercitarii profesiei (nu numai tehnica – masini de scris sau computere, ci si carti, consumabile, intretinere) ar despovara putin viata autorului. A scrie doi-trei ani la o carte, a primi un drept de autor care sa fie impozitat ca orice venit suplimentar, uitandu-se ca intre timp a trebuit sa supravietuiesti, ca sa nu spun ca ai investit din buzunarul propriu, nu inseamna acelasi lucru cu a-ti rotunji veniturile printr-un alt job.

La buget, mon cher, la buget

Sunt doua mari curente si in randul candidatilor la presedintie, si in randul scriiitorilor: revenirea la tutela statului sau pastrarea independentei cu toate riscurile ce decurg de aici dar si cu toate libertatile. A o reaseza sub umbrela Ministerului Culturii pare unora un act de servitute fata de politic. Or, Uniunea de-abia a scapat de santajele voalate sau clare la care se preta partidul atunci cand scriitorii deviau prea mult de la linia trasata. Exista vreo garantie ca puterea, oricare ar fi, nu s-ar amesteca pentru a-si impune macar pentru patru ani clientela?! In acelasi timp, acesti zece ani de independenta financiara au aratat cat de greu se descurca institutia fara ajutor. Unii estimeaza ca ar fi nevoie ca statul sa acopere pana la 50-60% din nevoile culturii scrise. Asa cum de altfel se intampla si in alte tari. Probabil ca voturile catre un candidat sau altul se vor duce si in functie de optiunile membrilor breslei in fata acestei controverse. Problema este nu ce vrea breasla, ci ce vrea Bugetul!

Infrastructuri lipsa (Articol a€“ dreapta jos)

Revistele, o nostalgie literara

Dupa 1990, Uniunea preluat, a scos, a finantat o multime de publicatii. Rasaritul si apusul multora reprezinta iliade si odisei. Adica lupte si rataciri pe drumul spre acasa. Cu multe pierderi si nici un invingator.

Redactiile fostelor reviste au fost luate cu asalt, unii redactori au fost alungati cu parul a€“ uneori chiar la propriu! -, dar nu peste multa vreme si noii ocupanti s-au dovedit prea multi pentru cate orgolii puteau incapea intr-o pagina de revista. Au ramas putine publicatii literare apartinatoare Uniunii Scriitorilor. Prezenta lor in viata literara este discreta. Ele nu mai reprezinta anticamera certificarii talentului pentru tinerii autori si nici necesarul ghid critic in masa textuala care-a invadat piata pentru cititor. Incapute, uneori, pe mana unor inghetati in functii, revistele nu au tinut cont de specificul pietei presei. Fie ea si culturala. Nu s-a tinut seama de obisnuintele de lectura (zilele consacrate pentru aparitia unor reviste au fost schimbate absolut arbitrar, astfel incat cred ca-i greu ca azi cineva sa-ti turuie aparitiile asa cum se intampla inainte de a€™89 – joi a€oRomania literaraa€?, vineri a€oContemporanula€?, sambata a€oLuceafarula€?, la 15 ale lunii – lunarele etc.), de publicul specific. S-a renuntat prea usor la publicarea creatiei, paginile devenind tribune de dezbateri prin care mai ales se plateau polite, absenta celebrelor raspunsuri (de la a€oPosta redactieia€?) ale unor garantati descoperitori de talente nu-i mai indeamna pe debutanti sa se orienteze catre reviste. Lipsesc rubricile de debut, lipsesc marii cronicari in al carui diagnostic sa crezi aproape neconditionat. Cele cateva reusite pe piata culturala nu apartin Uniunii Scriitorilor, unde s-a acreditat ideea ca nu avem public pentru reviste si ca ar fi o fatalitate ca tirajul sa se taraie pe la 300-400 de exemplare. Nimic mai fals. S-a renuntat la publicul traditional (tineri, adolescenti, profesori de literatura romana, alti cititori pasionati) in favoarea unui public restrans, la care, chiar si-asa, revistele ajung greu.

Putini, dar divizatI (articol a€“ stanga jos)

Asociatii concurente sau complementare?

Acuzata de obedienta neconditionata fata de regimul comunist, Uniunea Scriitorilor a trait momente de cumpana la inceputul ultimului deceniu al secolului XX. I s-a negat chiar dreptul la existenta, ca fiind unul dintre angrenajele puterii comuniste. Au aparut alte asociatii, cum ar fi Societatea Scriitorilor Romani sau ASPRO. De prima, nimeni nu mai stie ceva.

Viitoarea conferinta nationala a scriitorimii romane va pune pe tapet si existenta altor asocieri scriitoricesti. In preajma alegerilor, in plina campanie electorala ca sa zic asa, Consiliul Uniunii a hotarat ca e momentul sa transeze disputa cu ASPRO, votand excluderea membrilor acestei asociatii din randul Uniunii pe motiv de incalcare a statutului, ASPRO fiind considerata asociatie concurentiala. Disputele sunt si vor fi lungi. Pozitiile sunt transante. Iata, un adversar declarat sI intransigent al ASPRO a€“ Mihai Sin – isi exprima, iritat, pozitia in revista a€oLuceafarula€?: a€oFara sa fi participat la tot felul de polemici (tara arde sia€¦) trebuie sa precizez ca pentru mine nu exista decat o singura uniune de creatie. ASPRO (a€¦) a aparut dupa parerea mea din vanitatea nemasurata pe alocuri a catorva lideri (pe alocuri si cu mentalitate de vatafi de scriitori), as zice ca invers proportional cu substanta cartilor lor. Mai trist e ca destui scriitori (si nu putini sunt cei care stiu prea bine ca ii stimez si ii pretuiesc) s-au lasat pacaliti si au acceptat sa devina masa de manevra. E treaba lor, daca n-ar provoca inutil atata consum de energie intelectualaa€?. Iata insa si opinia lui Gheorghe Izbasescu: a€oViata vie a scriitorilor din tara, pentru ca fost una, s-a desfasurat nu la initiativa conducerii Uniunii, ci din initiativele particulare ale unor scriitori entuziasti. (a€¦) Adaug activitatea Fundatiei ASPRO (n-am inteles de ce e hulita de conducerea Uniunii, pentru ca nu-i paralela cu ea, nu ia in nici un caz din fondurile Uniunii, e saraca, membrii ei isi platesc cu bani proprii intalnirile) dar care organizeaza dezbateri furtunoase, moderne, instructive in diferite orase (a€¦), anima forte tinere (a€¦), decerneaza premii pe baza unui vot democratic (nu ca la Uniune), alcatuieste antologii si dictionare in care, in mod normal, sunt si membrii saia€? (Observatorul cultural).

Laurentiu Ulici intelesese necesitatea convietuirii nebelicoase a celor doua asociatii, altii vor sa dezgroape securea razboiului.

Acest material apare in Ziarul de Duminica, suplimentul cultural al Ziarului Financiar