Nici că se putea alegere mai bună pentru Teatrul Metropolis decât aceea de a invita să performeze, cu prilejul Zilei Mondiale a Teatrului (27 martie), compania independentă UNTEATRU. Un grup solid, deja omogen, ale cărui tinerețe și entuziasm își găsesc în profesionalismul interpretativ și cumpătarea regizorală amorsele necesare pentru a seduce iremediabil publicul, atât sub propriul lor acoperiș, cât și oriunde sunt poftiți să-și demonstreze priceperea.
Întâi de toate, pentru că nu sunt încă îndeajuns de cunoscuți, câteva vorbe (vorbele lor) despre ei: “Unteatru e un gând care a legat oameni într-un proiect cultural, curajos și liber. Unteatru reprezintă un proiect cultural unic, o necesitate în contextul social-cultural bucureștean actual. S-a născut din dorința de a face posibilă întâlnirea oamenilor cu arta, acasă. «Arte reunite sub același acoperiș.» O casă fără poveste, sub acoperișul căreia artele își așează istoria că într-un creuzet în care se topesc și se contopesc idei. Ne-am născut asemeni mâinilor lui Escher care se desenează una pe cealaltă. Ne-am găsit un loc în vechiul București , într-o casă cu ceai, cărți și teatru, între pereți de cărămidă îmbrăcați în pânze negre, la capătul unui hol cu neon roșu. Începând cu anul 2010, luna iulie, activitatea Unteatru are în repertoriu peste 17 piese, la care se vor adauga încă 4 piese noi în anul 2012. În total, peste 100 de reprezentații la sediul din strada Ilfov nr. 1, sector 5, București – în spatele CEC-ului mare de pe Calea Victoriei. Iată doar câteva din piesele actuale: “Vreau să fiu actriță” cu/de Anca Sigărtău, Oleanna – regia Eugen Gyemant, “Crimă și Pedeapsă” – regia Andrei Narcis Grosu, “Moscova-Petușki” – regia Theo Herghelegiu, “American Buffalo” – regia Florin Grigoraș, “Treapta a noua” – regia Adriana Popovici, “Cele 3 Roxănici” – regia Theo Herghelegiu, “Zorba” – regia Ioan Mihai Cortea” ș.a.md.
Sărbătoarea de la Metropolis, din seara zilei de 27 martie, care i-a avut ca protagoniști, a fost una ieșită din rutina și convenționalul “zilelor internaționale…” Întâi, pentru că se împlineau 50 de ani de ani de când Jean Cocteau trimitea primul mesaj în numele acestei celebrări, apoi pentru că, în pauză, aproape “în direct”, unul dintre actorii companiei, Cristi Balint, dădea citire mesajului lui John Malkovich, personalitatea invitată anul acesta de către Institutul Internațional de Teatru de pe lângă UNESCO să-și exprime reflecțiile asupra artei dramatice: “Fie ca munca voastră să fie fascinantă și originală. Să fie profundă, emoționantă, unică și să provoace la reflecție.
Fie ca ea să ne ajute să medităm la ce înseamnă să fim umani, și fie aceste gânduri binecuvântate cu sinceritate, suflet, candoare și grație.
Fie să înfrângeți adversitățile, cenzura, sărăcia și nihilismul, pe care mulți dintre voi veți fi nevoiți să le înfruntați.
Fiți binecuvântați cu talent și rigoare, încât să ne puteți învăța despre bătaia inimii omenești în profunda ei complexitate, și cu umilinița și curiozitatea de a face din aceasta munca unei vieți întregi. Și fie ca cel mai bun dintre voi – asta n-o poate decât cel mai bun, și chiar și el, doar în acele momente atât de rare și atât de scurte – să reușească să ilustreze această întrebare fundamentală: «cum trăim?» Așa să fie.”
Ei bine, în “Autobahn”, piesa canadiano-irlandezului lui Neil LaBute, Unteatru și oamenii lui împlinesc toate urările maestrului Malkovich. Sunt, adică, “fascinanți și originali”. Sunt “profunzi, emoționanți, unici și provoacă la reflecție”. Nu în ultimul rând, sunt “binecuvântați cu talent și rigoare”, așa încât ne pot învăța despre “bătaia inimii omenești în profunda ei complexitate”.
O piesă simplă, o juxtapunere isteață, spumoasă a trei cupluri care merg, fiecare cu mașina lor, pe autostradă și a situațiilor tragi-comice (cu accent cât se poate de ascuțit pe comice!) pe care le înfruntă, devine un prilej de scrutare a depresiilor, ticurilor, banalității dezolant-amuzante și absurdului lumii de azi. Un text fără îndoială ofertant, dar care își atinge potențialul de șoc prin jocul fin al actorilor (Corina Moise, Bogdan Cotlet, Alexandra Murăruș, Cristi Balint, Iulia-Diana Samson și Alexandru Gâtstrâmb), complet lipsit șarjă, cu dicție rotundă și timbru eficient, cu un magistral simț al nuanțelor și, desigur, prin punerea în scenă (Andrei și Andreea Groza) minimalistă, “povera”, dar cât se poate de onestă (cei doi regizori își spun, în prezentarea de sală “coordonatori”) și de elocventă.
Cea de-a doua ofertă a serii a fost, în interpretarea actorilor aceleiași companii (mai exact Iolanda Covaci și Marius Călugărița), dar sub bagheta Cătălinei Buzoianu, “Frumoasa călătorie a urșilor panda povestită de un saxofonist care avea o iubită la Frankfurt” de Matei Vișniec. Un cu totul alt tip de spectacol, exuberant, plin de jerbe regizorale și arguție textuală, care antrenează (cu anasâna) publicul, care convoacă inteligența la aceeași masă cu sensibilitatea, dar după care rămâi, oarecum, nesătul. Cu toate acestea, remarcabilă interpretarea Iolandei Covaci, o prezență fascinantă, care altoiește grația pe vigoare, privirea absent-lunatecă a Valeriei Seciu pe energia stelară a Gelsominellei (La Strada).
Una peste alta, Unteatru a oferit un răgaz de inventivitate și de bun gust, o oază de prospețime care se cade vizitată de câte ori veți avea prilejul sau vă veți simți striviți de mitocănia cotidianului și de vechea retorică și manieră interpretativă din teatrul nostru.