Jocul “Un, deux, trois… Soleil”, practicat în multe țări ale lumii, sub varii nume dar cu același reguli (la noi se cheamă “Regina pe furate”) propune următoarea schemă: un conducător de joc stă cu fața la zid, rostește vorbele “un, deux…” iar când spune cuvântul “soleil” ceilalți companioni de joc trebuie să încremenească. Scopul jocului este ca, prin înaintare, să te apropii de zid, în așa fel încât să devii tu însuți conducător de joc.
Anul acest, asociația “Soleil de l’Est!” a organizat, între 13 și 28 martie, la Paris în spațiile oferite Cité Internationale des Arts, prima ediție a salonului de pictură Română Contemporană. 52 de artiști plastici români au acceptat să joace acest frumos joc artistic, “încremenind” pe simeze, sub cuvântul “Soleil” (de l’Est) o suită impresionantă de lucrări, cu tematică și stiluri variate, iar “conducătorul” de joc a fost maestrul Dan Hatmanu, invitat de onoare.
La vernisajul expoziției (foto 6-7), la care au fost prezenți circa 300 de invitați, au rostit alocuțiuni ambasadorul României în Franța, dl. Bogdan Mazuru, Jean-Yves Langlais (director general al Cité Internationale des Arts) și Michel Gavaza, neobositul președinte și animator al asociației Soleil de l’Est, care a arătat că “este în sfârșit momentul ca România să arate Franței și Europei valori culturale puțin cunoscute în Occident și care, indubitabil, fac parte din patrimonial cultural european”. Nu știm de ce tocmai acum este momentul și ne închipuim că afirmația nu este, totuși, decât un efect retoric al discursului dlui Gavaza. Cu siguranță, însă, retorica nu mai are nimic de-a face cu ceea ce a urmat: “Asociația se simte onorată de a prezenta publicului parizian o sinteză elocventă a ceea ce este mai remarcabil și mai valoros, la ora actuală, în pictura contemporană română”. Afirmația este prezumpțioasă și riscă să creeze o imagine falsă. Nu că artiștii prezenți nu sunt importanți, nu că selecția nu este arătoasă, atâta doar că antologia (iar nu sinteza) pariziană este doar o secțiune – una posibilă – prin mult mai vastul, mai profundul și mai acut modernul, în anumite laturi ale sale (complet nereprezentate aici), domeniu al picturii românești actuale. Ca să nu mai spunem că o privire fugară prin ansamblul expozițional ne arată că mezina expoziției este Mirela Iordache (35 de ani), plutonul fiind alcătuit, în genere, de cincagenari și de seniori născuți în anii 30-40. Și că deci, “emergenții”, pentru care chiar că “ar fi fost momentul”, sunt lăsați, încă o dată, deoparte.
Expoziția a fost însoțită de un catalog, care prezintă pe fiecare participant prin imaginea unei lucrări și printr-o condensată descriere biografică și artistică, fără considerațiuni apreciative, dar cu o calificare de tip dicționar, hai să-i spunem îndrăzneață. Aceasta se numește, în lexicul curatorului (Mina Vrillet), “orientare artistică”. Vă citez, spre lămurire, câteva dintre aceste astfel de orientări: Dan Hatmanu (“suprarealism și foto-verité”, foto 1), Horea Cucerzan (“neo-expresionsim” – foto 2), Constantin Blendea (“geometrie lirică” – foto 3), Ștefan Pelmuș (“simbolism oniric”), Romul Nuțiu (“artă gestuală și informală”).
Reținem, dinocolo de aceste observații, tenacitatea asociației, generoasele sale intenții, dinamismul (ar fi putut să se numească Soleil du “Leste” – agil, dezinvolt, în franceză) și desigur, intenția declarată în epilogul vernisajului: “Văzând importanța deosebită a acestui dialog cu publicul francez, organizatorii lui își propun reeditarea lui în fiecare an”.