UPC România a în­re­gis­trat o scădere a veniturilor și în 2010, mar­când astfel al treilea an consecutiv de scădere, arată datele financiare preliminare publicate de grupul american Liberty Global, proprietarul companiei.

UPC este ținta de achiziție a rivalului său RCS&RDS, o tranzacție care dacă s-ar realiza ar crea un “monstru” pe piața telecom românească, cu peste 10 milioane de abonați.

Pe de altă parte, datele Liberty arată că subsidiara din România a reușit să reducă rata de scădere a veniturilor la aproximativ 2% față de 15% și 16% în anii 2009 și 2008. Cu afaceri de 160,5 mil. $ (121,1 mil. euro) în 2010, veniturile UPC au fost aproape egale cu cele înregistrate în 2009, de 123,4 mil. euro.

În condițiile în care UPC a înregistrat anul trecut o scădere cu 7% a nu­mă­rului total de abonamente, un rol important în rata mai mică de reducere a veniturilor a fost cel mai probabil jucat de creșterea numărului de utilizatori care au achiziționat servicii mai scumpe, precum televiziunea HD sau recorderul digital. UPC practică același tarif (20 de lei, fără TVA) pentru cablul analogic TV și cel mai ieftin pachet de cablu digital, însă clienții serviciilor digitale pot achiziționa și servicii suplimentare contra cost. 20.000 de clienți ai cablului digital UPC plătesc în mod suplimentar în fiecare lună, pe lângă abonamentul TV de 20 de lei, și 15 sau 25 de lei (fără TVA, în funcție de set top boxul închiriat) pentru a accesa și serviciile de televiziune de înaltă definiție (HD). Un client care cumpără cablul digital cel mai ieftin, televiziunea HD și recorderul digital plătește 45 de lei pe lună (fără TVA), mai mult decât ar plăti doi clienți ai serviciului TV analogic prin cablu.

UPC a început să-și reducă tarifele la serviciile TV începând cu anul 2008, pe fondul competiței tot mai dure cu rivalii de la RCS&RDS și, ulterior, Romtelecom. În 2008, abonamentul la cablu TV costa la UPC peste 30 de lei.

Romtelecom, numărul trei pe piața TV, și-a mărit anul trecut cu 23% nu­mărul de clienți pe televiziune.

RCS&RDS, numărul unu pe piața de TV, și-a mărit anul trecut și veniturile și numărul de clienți, atât organic, cât și prin achiziții.