Producatorul de utilaje pentru foraj si exploatare sonde Upetrom Ploiesti si-ar putea majora capitalul social cu 59,3 miliarde de lei (1,6 mil. euro), operatiunea urmand sa fie supusa aprobarii actionarilor la 5 mai, potrivit unui anunt remis bursei electronice Rasdaq. Majorarea capitalului social va fi realizata prin emiterea unui numar de 2,3 mil. actiuni noi, de aceeasi valoare si categorie nominala cu cele existente, se mai arata in convocator. In prezent, Upetrom are un capital de 344 miliarde de lei, divizat in 13,7 mil. actiuni cu o valoare nominala de 25.000 de lei. Actiunile companiei sunt tranzactionate pe platforma Rasdaq, ultimul pret, stabilit in sedinta din 11 aprilie, fiind de 29.000 de lei. Compania a inregistrat anul trecut o cifra de afaceri de 1.287 mld. lei (31,7 mil. euro), conform datelor financiare preliminare. Aquafor International Targu Ocna detine 73,93% din capitalul social al Upetrom, in timp ce SIF Muntenia are o participatie de 22,62%. Mediafax
Eveniment
Upetrom, majorare de 1,6 mil. euro
Upetrom, majorare de 1,6 mil. euro