Alegerile Parlamentare din 9 decembrie vor rămâne probabil în istorie marcate de opțiunea extrem de categorică a alegătorilor pentru alianța USL.
Asta în ideea în care, vom avea probabil după centralizarea tuturor voturilor și repartizarea ultimelor mandate de parlamentari, o victorie zdrobitoare a USL, care va ajunge aproape la 70% din mandatele de parlamentari din Parlamentul României.
O astfel de majoritate politica uriasa nu a mai avut nici o Alianță Politică în România, și nu mai are nici o altă țară din UE.
Acest lucru s-ar putea spune ca este foarte bun pentru o guvernare stabila, cu un guvern stabil si cu politici stabile, lucruri extrem de importante pentru România, mai ales acum când vedem că după 23 de ani de la căderea Comunismului, singura politică coerentă a Guvernelor post-decembriste s-a referit la cuvântul “Reforme”. Claritatea și viziunea în realizarea acestor Reforme, “a fost sublimă, dar a lipsit cu desăvârșire”, vorba lui Nenea Iancu.
Dacâ încercăm astăzi, la rece, să analizăm acest scor, care între noi fie vorba, dacă România ar fi avut o lege a uninominalului pur, așa cum susținea cândva Președintele Băsescu, ar fi fost mult mai categoric chiar, mergând până la 90% pentru USL, vedem însă că motivele reale ale succesului USL sunt cel puțin îngrijorătoare, dacă nu chiar alarmante….
Românii au votat cu URĂ. Au ieșit din casă și au venit la vot pe o vreme de iarnă autentică, câinoasă, cu viscol, ger și drumuri blocate de zăpadă în cea mai mare parte din țară. S-a atins un procent de participare la vot de peste 40% din listele electorale permanente, listele care toată lumea știe ca nu sunt nici pe departe reale, dar nimeni nu vrea să recunoască sau să rezolve această problemă.
Asta nu arată decât că prezența reală la vot ar ajunge poate la 70% din persoanele cu drept de vot care locuiesc încă stabil, în România. Această mobilizare deosebită, care sincer s-a văzut clar și la Referendumul pentru demisie nu are decât un singur motiv: URA față de regimul impus prin diverse metode, unele mai controversate decât altele, de sistemul politic creat și guvernat de actualul Președinte, para-suspendat, Traian Băsescu.
Ura pe care este capabil să o dezvolte poporul român față de cei care l-au condus mulți ani este năprasnică. Vedem asta încă o dată după episodul Decembrie 1989, episod care a șocat opinia publică Occidentală atunci prin amploare și manifestări, și încă trebuie să dovedim uneori in ochii occidentului că nu suntem un popor de barbari. Atat de socant a fost acel episod.
Problema urei în politica românească, în opinia mea, este reală și gravă.
Să fim serioși: românii nu l-au votat pe Victor Ponta, sau pe Crin Antonescu, oameni politici care în afara unor discursuri înflăcărate și a unei oarecare experiențe profesionale personale, nu au arătat un potențial politic sau organizatoric deosebit.
Pe de altă parte, tot așa a ajuns la putere și Băsescu, un ministru al transporturilor care a “vopsit” in 4 ani o autostrada deja existentă, cu costuri aproape de realizarea de noua a ei (episodul 1998-2002), apoi un primar de capitala care a dat liber la PUZ-uri, că au răsărit zgârie nori în cartiere de vile, ajutând la generarea de adevărate probleme de trafic, dar s-a remarcat prin dărâmarea chioșcurilor de la Moghioroș, sau prin eutanasierea câinilor vagabonzi.
Cum am arătat, românii nu prea votează proiecte, potențiale de dezvoltare, sisteme complexe de susținere economică, proiecții sau planuri de dezvoltare. Păi atunci de ce să ne mai mirăm că ne lipsesc aceste lucruri cu desăvărșire!?
Românii l-au băgat în Parlament cu aproape 15% pe DDTV, senzaționalul, clarvăzătorul și specialistul în paranormal (fie că ele îmbracă forma înselătoriei, rating-ului sau al spectacolului grotesc. Doar din URĂ.
Cei care l-au votat pe DDTV îi urăsc și pe Ponta și Antonescu, nu numai pe Băsescu. Deocamdată, sunt totuși relativ puțini (la nivel absolut, sunt destul de mulți, undeva pe la un milion de alegători), dar cu fiecare zi de guvernare ca în ultimii 23 de ani numărul lor crește.
Dacă privim această realitate prin prisma faptului că acum România nu mai este o ciudățenie a fostului spațiu Comunist, ci este membru cu drepturi depline a UE și NATO, cele mai importante structuri și alianțe care există la nivel mondial (mă rog, cel puțin la nivel oficial, sunt cele mai importante, dacă or mai fi si altelem muuult mai importante, dar neoficiale….dar mă opresc că iar o sa fiu acuzat de teoria conspirației), care reunesc cele mai importante și puternice State din lume, cu foarte puține excepții.
România nu mai este deci “de capul ei”, și fie că le place unora sau nu, ceea ce se întamplă în România, îi poate afecta și pe ei. Sau cel puțin așa ar trebui să fie, după cum și ceea ce se întamplă în Germania sau Marea Britanie, ne afectează instantaneu și pe noi.
Din acest punct de vedere părerea mea este că rezultatul acestor alegeri ar trebui să tragă un puternic semnal de alarmă liderilor celor două alianțe, fie că e vorba de cei din Statele Unite, Merkel sau Barosso. Cred că acum trebuie să înțeleagă și ei că românilor nu le mai pot servi discursuri cu “statul de drept” sau să îi mai sperie cineva cu excluderea din UE, sau integrarea in…..China!
Pentru cei 8 milioane de români e nevoie de altă abordare, și din partea noilor lideri locali, dar și din partea celor ai UE sau NATO. E nevoie să vadă că nu au fost mințiți, că faptul că au ajuns la “masa bogaților” înseamnă că li se va aloca și lor ceva, așa cum li s-a promis atunci când de exemplu li se închideau uzinele, victime ale reformei, când erau dați afară de la servici, când cei de 30-45 de ani care mai muncesc încă în România, legal, trebuie să susțina fiecare câte 2 pensionari.
Ce le oferă lor noua Putere, alături de liderii UE, NATO? Vremea entuziasmului “căciuliței NATO” a trecut. Acum avem toți de plătit facturi, credite la case supraevaluate, aflate pe terenurile fostelor fabrici de unde altă dată primeau salarii. Acum plătesc rate. Cu salariul e mai greu, numărul angajaților a scăzut la jumătate față de acum 20 de ani.
Românii au tot suportat de peste 20 de ani tăieri și concesii uriașe, totul pentru că li s-a promis că integrarea și accesul la “masa celor mari” va aduce și pentru ei câte ceva cum ar fi o autostradă care să traverseze țara, niște centuri la standarde occidentale pentru orașele mari, acolo, niște locuri de muncă plătite nu ca în Germania, dar măcar ca în Ungaria sau Polonia, că doar prin ce au trecut ei, am trecut și noi, niște servicii de sănătate civilizate, sau o educație adecvată pentru ei și copii lor.
Ceva concret trebuie să primească, altfel…..cine știe ce idei le vin?
Problema e că românilor nu li s-a oferit mai nimic. Mulți din români, mai ales cei tineri, sunt citiți, educați, plimbați pe afară începând să priceapă din ce în ce mai bine cum stă treaba cu globalizarea, politica și geo-strategiile.
Atenție deci, noi Lideri români dar și Lideri ai NATO, UE, FMI.
Ura la români are o forță care nu trebuie ignorată.
Opiniile aparțin autorului și nu reprezintă neapărat poziția Ziarului Financiar.