Lumea poate fi contemplata prin ochii Beatricei – mai poate fi -, crede un eseist, Horia-Roman Patapievici, asa cum o stiu la fel de bine si cei care predau sau au predat “Lectura Dantis”, ca regretatul Marian Papahagi. Cel retras in lumea aceea in ianuarie, acum 5 ani.
Poet vizionar, Ioan Paul al II-lea aminteste, in toata opera sa poetica, dar mai ales in “Triptic roman”, prin tonalitatea inalta, de sententiozitatea densa a lui T.S. Eliot, “Sfarsitul este la fel de invizibil ca si inceputul”, sau de claritatea energiei latine regasite de un Claudel in teatrul lui sacru. De Ioan al Crucii, cum bine remarca un concetatean al papei, Tadeusz Rostorowski, preot si monograf, iesean o vreme, prin adoptie, de poetii polonezi romantici sau neoromantici, citati uneori, admirati, Mickiewicz, Slowacki, Norwid, mentionati de Nicolae Mares, traducatorul lucrarilor lirice ale Papei.
Nu multa lume stie, apoi, ca textul modern al patimilor lui Isus, text recitat, pe Via Crucis, cand Pontiful conduce, de obicei, procesiunea din Vinerea Mare, a fost compus de el insusi, in 2000, iar in 2002, de poetul Mario Luzi. Ilustrul poet religios florentin il evoca si el, altundeva, desigur, pe rafinatul, delicatul pictor sienez Simone Martini. Asa cum Pontiful se indreapta spre viziunea energica a lui Michelangelo, in volumul amintit. Neintamplatoare afinitati, pictorii sunt uneori calauzele poetilor in contemplarea itinerariilor terestre si ceresti.
Religia e domeniul sacramentului, arta a presacramentului, pare a fi ideea cardinala a unitarelor poeme ale lui Ioan Paul al II-lea. “Presacramentul” (partea a treia a “Tripticului roman”) este “existenta insasi ca semn vizibil al Dragostei vesnice”. Arta mediaza intre sacru si profan, ne sugereaza tripticul roman al polonezului universal. “In policromia sixtina, Creatorul are figura umana. Este Batranul Atotputernic-Omul asemanator cu Adam, cel creat de El”.
Rasa umana – poporul lui Cristos purtandu-si crucea. In Vinerea Mare, pontiful-poet poarta Crucea printre liliacul in floare si inflorescentele violete de glicine, din preajma ruinelor Coloseumului. Antic si nou, in fuziune inefabila.
De Craciun, in 2004, pontiful a primit darul provinciei Trento, imensul brad din piata, asa cum l-a dorit de la alegerea sa: frigul muntilor proaspat in blanda clima din Cetatea Eterna, un suflu estic in Vest, o conciliere a contrariilor prin iubire. Urbis et orbis. In orasul de pe Tibru si in lume.