Greu de crezut ca acum aproape trei ani de zile, echipa Leeds United era pe punctul de a ajunge in finala Champions League. Ziua de 8 mai 2001 va ramane, in cuvintele fostului presedinte Peter Ridsdale, data cand fanii echipei au trait aievea un vis. Chiar daca Leeds n-a reusit atunci sa treaca de Valencia, nimeni n-ar fi fost in stare la acea vreme sa prevada perioada de umilitoare eclipsa care avea sa urmeze – un club in pragul falimentului si o echipa situata constant pe ultimul loc al clasamentului Premier League.
Chiar daca spectrul falimentului a fost acum inlaturat, prin preluarea clubului, cam pe ultima suta de metri, de un consortiu de investitori din Yorkshire, nu putini suporteri ai Leeds se intreaba daca noua conducere va fi in stare sa redreseze clubul, pe de o parte fiindca nu stiu mai nimic despre proaspetii noi actionari, pe de alta parte fiindca situatia de acum n-a reusit sa le distruga increderea in fostul presedinte Ridsdale, un tip cu viziune foarte indrazneata, care credea sincer ca Leeds va ajunge sa depaseasca in valoare Manchester United sau Arsenal. Viziunea lui Ridsdale costase insa foarte scump clubul, care a cheltuit in perioada sa de glorie de acum cativa ani milioane de lire ca sa cumpere jucator dupa jucator.
Ridsdale a recunoscut pe urma ca a facut greseli, mai ales cand a acceptat sa scoata din buzunar 18 milioane de lire pe Robbie Fowler si Seth Johnson la inceputul sezonului 2001-2002, decizie care a insemnat, practic, inceputul ruinei clubului. Acum, cand spiritele s-au mai linistit, toata lumea e insa de acord ca nu poate fi aruncata vina doar pe ambitiile conducerii de atunci si ca mare parte din dezastru trebuie imputat numerosilor jucatori care s-au perindat pe la club, incasand salarii enorme in raport cu performanta lor pe teren.
Din China sau Bahrein, n-are a face
La sfarsitul sezonului trecut, faptul ca echipa a reusit in cele din urma sa evite retrogradarea a parut un motiv bun pentru sperante intr-o redresare financiara. N-a fost cazul: situatia era atat de disperata, incat parea inevitabil ca Leeds sa ajunga primul club de prima liga care intra in regim de administrare judiciara, adica ultima faza inainte de declararea falimentului. Cel ce a izbutit sa evite un asemenea deznodamant a fost Trevor Birch, fostul director executiv de la Chelsea, adus special sa salveze ce se mai poate salva: el a reusit sa renegocieze cu creditorii esalonarea datoriilor si sa-i convinga pe jucatori sa accepte, in mai multe randuri, amanarea platii salariilor. Birch, care acum a convenit cu Krasner sa ramana la Leeds pana la sfarsitul actualului sezon, in calitate de consultant, nu avea insa el insusi banii trebuitori pentru salvarea clubului.
Astfel incat au inceput zvonurile despre tratative cu diversi pretendenti la cumpararea clubului. In decembrie trecut, ziarele chinezesti au scris ca sefii Leeds negociaza cu Xu Ming, proprietarul grupului de constructii Shide si presedinte al celui mai bun club de fotbal din China, Dalian Shide. Xu, un om de 32 de ani, parea omul potrivit: microbist, priceput la fotbal si al unsprezecelea intre cei mai bogati chinezi, cu o avere estimata de Forbes la 360 milioane de dolari (205 milioane de lire sterline). La doar cateva zile dupa informatiile despre chinezi, presa insulara a scris ca de fapt Leeds ar putea fi cumparat de un grup de investitori din Orientul Mijlociu, in frunte cu un membru al familiei regale din Bahrein, seicul Abdul Rahman bin Mubarak al-Khalifa, care a si oferit suma de 20 de milioane de lire (dupa alte surse, 35 de milioane). Alte zvonuri au vorbit despre un posibil consortiu condus de fostul vicepresedinte al Leeds United, Allan Leighton, care tocmai isi daduse demisia din consiliul de administratie, ca sa evite un posibil conflict de interese.
Conducerea clubului a recunoscut ca are discutii cu cativa investitori interesati, dar ca e vorba doar de niste tatonari, necum de vreo oferta ferma. Totusi, un cumparator trebuia gasit de urgenta: conform ultimului acord cu creditorii, acestia fixasera data de 19 ianuarie ca termen limita pana la care clubul trebuia sa faca rost de bani, eventual prin vanzarea de jucatori, altfel urmand sa riste intrarea in administrare judiciara. Trevor Birch a reusit sa obtina o prelungire a termenului, insa doar de cateva saptamani si nu pana in mai sau iunie, asa cum si-ar fi dorit, mizand pe posibilitatea ca un investitor realmente interesat sa apara pana atunci.
Misteriosii de la Adulant Force
Acesta a fost momentul cand a intrat in scena un consortiu misterios cu nume ciudat – Adulant Force – care aproape peste noapte a reusit sa preia clubul cu toate activele lui, pentru o suma “confidentiala” (presa sportiva englezeasca vorbeste de cateva milioane de lire sterline, dar pana acum n-a fost facuta publica nici o cifra exacta). Adulant Force, care a anuntat oficial vinerea trecuta ca a cumparat clubul din Elland Road, este o echipa oarecum disparata, din care fac parte Gerald Krasner, patronul unei firme de contabilitate si specialist in probleme de insolvabilitate, Peter Lorimer, fost jucator al Leeds, investitorii imobiliari Melvin Helme si Simon Morris si oamenii de afaceri Melvyn Levi, fost director al unui club de rugby, si David Richmond, fiul fostului presedinte al clubului Bradford City, din Division One. Cei sase vor fi membrii noului consiliu de administratie al Leeds United.
Alaltaieri, la prima lui conferinta de presa in calitate de nou presedinte, Gerald Krasner a declarat ca daca el si consortiul sau n-ar fi preluat clubul, acesta n-ar fi supravietuit, pentru ca avea datorii de mai bine de 100 de milioane de lire sterline si era totalmente insolvabil. Krasner a afirmat insa ca o injectie de capital de 10 milioane de lire si acordul incheiat cu creditorii, carora urmeaza sa le plateasca pentru inceput doar 20 de pence pentru o lira datorata, vor aduce clubul pe linia de plutire.
Desi va fi nevoie ca o parte din terenul de antrenament al clubului sa fie vandut, noul presedinte a promis ca nu va vinde in nici un caz stadionul Elland Road, asa cum se temeau suporterii, dar ca va trebui sa faca ajustari serioase la salariile jucatorilor, care vor fi dimensionate in functie de veniturile clubului si de ramanerea sau nu a echipei in prima divizie. Recolta de achizitii a lui Ridsdale a lasat pe statele de plata ale clubului 60 de jucatori, din care 15 castiga mai mult de un milion de lire sterline pe an, iar unul chiar 3,5 milioane. La 30 iunie insa, cand se incheie sezonul, expira contracte in valoare totala de 11 milioane de lire, care mai mult ca sigur nu vor mai fi reinnoite. Cat despre postul de manager, noii proprietari inclina pentru aducerea lui Gordon Strachan, fost manager la Coventry si la Southampton, acum iesit la pensie.
Ce se va intampla in continuare la Leeds e cam greu de prevazut. Daca din punct de vedere financiar, majoritatea evenimentelor se vor petrece in culise, cealalta batalie pentru salvarea clubului, cea de pe teren, se va petrece sub ochii nostri, astfel incat, daca la finele sezonului e putin probabil ca secretosii de la Adulant Force sa spuna ce au reusit sa negocieze cu creditorii, macar va fi clar daca echipa a ramas sau nu in Premier League. Luni, Leeds a batut pe Manchester City cu 2-1 si a reusit sa urce un loc din coada clasamentului, pana pe penultima pozitie. Poate totusi n-o sa retrogradeze.
crenguta.nicolae@zf.ro