USL a câștigat detașat alegerile legislative așa cum indicau, de altfel, sondajele din campanie și va forma Guvernul având o susținere parlamentară extrem de confortabilă de aproximativ 55% (CURS 57,58%, CCSB 56,8%) ceea ce-i permite să guverneze fără niciun alt sprijin parlamentar.

Uniunea Social Liberală, constituită din PSD, PNL și PC, a obținut aproximativ 54% din voturi la Camera Deputaților și 54% din voturi la Senat.

Erodat de anii de austeritate, PD-L, “scufundat” în cadrul Alianței România Dreaptă (ARD) nu a primit decât 19%.

În 2008, PSD și PC au obținut 33% din voturi la Cameră, PNL 18%, deci împreună cele trei partide care sunt astăzi aliate în USL au avut 51%. PD-L a avut 32% din voturi la Cameră în 2008.

La Senat, cele trei partide din USL au avut în 2008 53% din voturi, iar PD-L 33%.

USL primește astfel cel mai mare scor înregistrat vreodată de o alianță în alegeri, după scrutinul din 20 mai 1990 când FSN a câștigat 67% din voturi (76% din mandate după redistribuire) următorii competitori PNL și UDMR obținând fiecare ceva mai mult de 7% din voturi.

După alegerile din “duminica orbului”, 22 mai 1990, niciun partid sau alianță politică nu a mai obținut o majoritate de 50% din voturi și a trebuit să negocieze alianțe, ceea ce nu mai este cazul acum.

Peste 18 milioane de romani cu drept de vot au fost așteptați ieri la urne, dar vremea rea i-a ținut pe mulți în case: la ora închiderii urnelor prezența la urne a fost de 36,54% (la ora 18:00).

Ce mai rămâne de văzut este cum aceste procente obținute se vor traduce în mandate parlamentare și câte mandate au fost obținute “din prima” (adică cu peste 50% din voturi), pentru că în funcție de acest factor vor fi redistribuite celelalte mandate unde se va ține seama și de voturile totale obținute de competitorii partidelor.

De mare interes va fi și poziția figurilor politice cunoscute care s-au înscris în cursa electorală – dacă își câștigă mandatul încă din prima fază sau trebuie să aștepte redistribuirea care este și o loterie având în vedere că a ieși în frunte într-un colegiu nu garantează automat intrarea în Parlament, pentru că, în această a doua fază are importanță ce au făcut și ceilalți competitori.

Diferența foarte mare dintre competitori ar putea face ca în Parlament să ajungă mult mai mulți parlamentari decât cele 452 de colegii de senatori și deputați pentru că în a doua fază a reîmpărțirii funcționează “compensarea” adică se atribuie mandate în funcție de voturile totale obținute de candidații partidelor, chiar dacă acestea nu au câștigat colegii.

Acum că lucrurile sunt clare pe zona ponderii parlamentare, în următoarele zile chestiunea besențiuală va fi cea a desemnării premierului. Aceasta a fost în ultimele zile de campanie adevărata miză, după ce a fost limpede că USL va avea un scor net deasupra altora care nu pot pretinde să ajungă la putere prin prisma voturilor obținute.

Președintele Traian Băsescu a lăsat să se înțeleagă că nu-l va desemna ca premier pe Victor Ponta, dar este riscantă o altă desemnare în urma votului zdrobitor obținut ieri de USL cu atât mai mult cu cât premierul în funcție este opțiunea Uniunii și pentru poziția de viitor șef al Executivului.

În USL au început de mai multă vreme discuțiile pentru împărțirea portofoliilor în viitorul guvern.