Am ales celebra maximă drept titlu pentru textul care urmează, întrucât personajul despre care doresc să spun câteva vorbe ilustrează cu asupra de măsură adevărul cuvintelor horațiene. Cunoscut în lumea literară drept istoric și critic literar, eseist, traducător dar și manager abil, cu neașteptate virtuți organizatorice de la care mulți lideri ar avea ceva de învățat,  Irina Petraș, căci despre ea este vorba, a apărut în fața publicului într-o ipostază inedită: cea de pictor. La galeriile revistei Steaua, inaugurate în luna aprilie a acestui an cu o expoziție a graficianului și caricaturistului Octavian Bour, președinta filialei clujene a Uniunii Scriitorilor și-a lansat nu ultimul său volum, ci 19 picturi reunite sub genericul Exerciții de lumină. Sala s-a dovedit neîncăpătoare pentru cei care au venit nu să o asculte pe maestra cuvântului expresiv, ci să privească picturile sale.

Pentru cei care o cunosc îndeaproape pe Irina Petraș, surpriza nu este, totuși… o surpriză. Cu ceva vreme în urmă, în timpul anilor de liceu din burgul medieval, cu parfum săsesc, al Agnitei, debutul artistic al Irinei Petraș s-a consumat în fața colii de desen. Schițe și miniaturi realizate la vremea adolescenței anunțau o sensibilitate aparte, care (așa a fost să fie!)  avea să se exteriorizeze sub semnul unei cu totul alte muze.  Din fericire, lucrările de debut ale tinerei și entuziastei plasticiene nu au rămas în vreo mapă prăfuită, ele au continuat să trăiască, au rămas în colecțiile prietenilor sau au fost păstrate, cu discreție, în arhiva familiei. Mai mult decât atât; se pare că dragostea dintâi nu a fost niciodată uitată, iar vulcanul interior al culorilor nu s-a stins. A fumegat tăcut și neștiut de cei din jur, pentru a erupe pe neașteptate. Ultima expoziție clujeană s-a consumat în urmă cu un sfert de secol. Apoi pictorul s-a retras în camerele din spate, lăsând loc criticului literar. S-a retras, dar a continuat să viseze imagini și culori, așteptând momentul propice pentru a reveni. Ce resorturi neștiute a declanșat erupția ? Ce s-a întâmplat în sufletul autorului care, pe neașteptate, a lăsat tasta calculatorului pentru a pune mâna pe paleta de culori?  Impulsul creativ poate fi explicat psihanalitic, dar, din punct de vedere artistic, acest fapt are prea puțină importanță! Important este că pe simezele sălii de expoziție au apărut o serie de picturi care deschid o fereastră neașteptată către sufletul unui om/coleg/prieten pe care toți credeau că îl cunosc atât de bine…

Irina Petraș a făcut imprudența de a aborda un gen artistic care nu permite ocultarea trăirilor personale, așa încât, prin intermediul pânzelor expuse, s-a lăsat citită până în străfundurile ființei sale. Lucrările ei radiază o tensiune încărcată de neliniști, plutesc în penumbre vag arămii, se scaldă în tonuri întunecate, luminate uneori de incandescențe neliniștitoare. Și, totuși, pictorul și-a intitulat expoziția Exerciții de lumină. Nu este un banal joc de cuvinte, inspirat de Anul Internațional al Luminii pe care autoarea îl invocă adesea la reuniunile literare organizate și găzduite de filiala clujeană a Uniunii Scriitorilor. Exercițiile de lumină sunt, de fapt, tentativele de părăsire a spațiului umbros, întru regăsirea registrului optimist al existenței. Priviți cu atenție meandrele Cărării pierdute, sau peisajul dramatic din Te uită cum ninge…, admirați Medievala sau Vitraliile, nu ocoliți naturile moarte sau recipientele de sticlă cu irizații stranii…Toate aceste pânze au un element comun: dincolo de tonalitățile predominat închise, la linia orizontului sau undeva, dincolo de rama lucrării, se naște un sâmbure de lumină, o undă de speranță care încălzește pictura. Autoarea lucrează direct cu cuțitul pe pânză, întinde culoarea în tușe aspre, tăioase, ferme. Această tehnică îi permite să focalizeze nucleele luminoase, să le potențeze, să le facă să trăiască pentru a domina, în cele din urmă, tenebrele.

Scriitorul și plasticianul Irina Petraș, în egală măsură, rămâne o solară, care trăiește cu fervoare tainele drumurilor întunecate, dar și bucuriile cărărilor mărginite de flori. Expoziția de la galeriile revistei Steaua stă mărturie că pictura și poezia, sub semnul lui Horațiu, fac bună casă, atunci când se îngemănează într-o persoană charismatică.