Prezența în social media este o componentă esențială în viața afacerilor mici și mijlocii, însă fără o strategie clară și un plan bine organizat este dificil ca IMM-urile să obțină vizibilitate, notorietate sau să-și loializeze clienții. De aceea, Pluxee vine în sprijinul lor cu seria de recomandări pe care antreprenorii le pot descoperi devenind membri Pluxee IMM Connect.
Creată de Pluxee, partener global pentru beneficii extrasalariale și soluții pentru creșterea implicării angajaților la locul de muncă, platforma Pluxee IMM Connect aniversează 1 an de când oferă antreprenorilor acces gratuit la experți și resurse valoroase care îi pot ajuta să-și crească afacerea. Prin IMM Connect, Pluxee România oferă antreprenorilor un spațiu unde pot găsi informații valoroase pentru afacerile lor, de la noutăți legislative și resurse practice, până la tendințe și perspective ale specialiștilor din diverse domenii.
Membrii IMM Connect pot deveni parte dintr-o comunitate de antreprenori de la care vor afla insight-uri utile și cărora le pot oferi, la rândul lor, cunoștințe dobândite prin experiența proprie. De asemenea, au acces la soluții adaptate nevoilor afacerilor pe care le conduc, la oferte exclusive și pot intra în contact cu clienții și partenerii Pluxee.

Sfaturi practice de la specialiști pentru antreprenori în workshopurile Pluxee IMM Connect
O modalitate prin care membrii IMM Connect pot găsi inspirație și sfaturi utile de la profesioniști pe teme de actualitate este participarea la workshopuri. „Crește-ți afacerea pe social media” este un astfel de workshop, susținut de Călin Biriș, trainer și consultant de marketing, fondator al cursului Online Mastery și autor al cărții și podcastului Antrenamentul de Marketing.
În cadrul întâlnirii online, Călin Biriș oferă recomandări antreprenorilor despre cum ar putea să-și îmbunătățească în permanență conținutul de pe social media, ce ar trebui să conțină planul lor de social media sau cum să-și adapteze mesajele la publicul țintă. Toate aceste sfaturi au fost însoțite de feedback în timp real la probleme concrete prezentate de participanți despre afacerile lor.
De ce fac eu comunicare pe social media? Pentru cine fac comunicarea? Pe ce canale comunic? Ce comunic pe aceste canale? Când să comunic? Sunt câteva dintre întrebările la care antreprenorii interesați de creșterea afacerii în mediul online vor găsi răspunsuri, după cum a precizat Călin Biriș.

Cum pot deveni micile afaceri mai vizibile pe social media
„Este foarte important ca postările de pe rețelele sociale să ofere divertisment, să fie educative, informative, să aducă un plus de cunoaștere sau inspirație în legătură cu diverse activități, cu locuri de vizitat sau oameni care merită să fie urmăriți și toate acestea ar trebui să creeze ’engagement’, deoarece cheia succesului este obținerea de interacțiuni pe social media”, spune specialistul. Interacțiunile nu înseamnă doar like-uri și comentarii, ci și vizionarea unui clip, faptul că utilizatorul se oprește la un anumit tip de conținut, că dă click pe „see more” ca să citească un mesaj integral, să vadă toate comentariile unei postări sau că accesează un link.
„Scopul rețelelor sociale este ca utilizatorii să reacționeze la mesajele publicate online. Gândiți-vă cum puteți ca din mesajele postate să obțineți interacțiuni. Dacă obțineți interacțiuni, veți avea succes. Pentru orice creați pe social media, organic sau plătit, scopul este să aveți cât mai multă vizibilitate, iar interacțiunile sunt drumul către vizibilitate”, este principala recomandare pe care a oferit-o consultantul de marketing în cadrul workshopului.
„Dacă publicați mesaje despre prieteni, familie, despre ceea ce faceți, despre evenimente din viața angajaților și a clienților voștri, veți obține multe interacțiuni. Pentru asta intră oamenii pe social media, să vadă alți oameni și ce se petrece în viețile lor”, a mai explicat Călin Biriș.
Totodată, el i-a sfătuit pe antreprenorii aflați la început de drum să nu se teamă să publice informații despre afacerile lor pe conturile personale de social media.
„Cel mai mare endorser pentru businessul vostru sunteți chiar voi și ar trebui să vă folosiți de puterea personală pentru a vă aduce clienți. Comunicați și pe conturile voastre personale pentru că rețelele sociale prioritizează conținutul publicat de oameni pe conturile lor în fața mesajelor postate pe paginile companiilor”, a mai precizat Călin Biriș.
Platforma Pluxee IMM Connect este deschisă gratuit antreprenorilor și managerilor de IMM-uri, care pot deveni parte din această comunitate completând rapid un scurt formular. După ce s-au alăturat comunității, pot viziona integral workshopul „Crește-ți afacerea pe social media”, susținut de Călin Biriș, pentru mai multe îndrumări despre cum micile afaceri pot obține vizibilitate în mediul online, și pot avea acces la mai multe resurse importante create de specialiști din diverse domenii.