Uzul si abuzul de faptul istoric

Comunismul trebuie condamnat pe baza unor evaluari obiective ale acestei portiuni tragice din istoria nationala. Asemenea evaluari pot fi facute numai de istorici eminenti si impartiali, altfel exista riscul “uzului” si “abuzului” faptului istoric in lumina intereselor politice prezente si de perspectiva.

Orwell afirma in acest sens ca cea mai eficienta modalitate de achizitionare si exercitare a puterii politice este controlul asupra istoriei. Comunistii au fost experti ai unor manipulari si interpretari interesate ale istoriei de o perversitate cu siguranta nemaiintalnita in istoria politica moderna. Aceasta greseala nu mai trebuie repetata in contextul unei societati care se doreste sincer deschisa si democratica. Care se vrea inclusiva si nu promotoare a exclusivismelor radicale, de orice natura. Care are ca tinta finala integrarea in tipul de politica libera si democratica ce caracterizeaza de decenii bune UE. Istoricii desemnati pentru o astfel de intreprindere nu pot fi insa judecatori. Nici ideologi, moralisti sau mai ales politicieni. Ei sunt obligati sa fie experti. Experti incontestabili in istoria politica, in istoria economica, in istoria culturala, sociala sau militara. Fara indoiala, exista un mare risc si din acest punct de vedere. Tentatia politica e mare. Mai ales intr-o parte a Europei – Europa Centrala – unde, asa cum remarca cu realism un mare idealist, Vaclav Havel, oamenii se gandesc la istorie mai mult si mai intens decat in oricare alt loc. Istoricii sunt obligati sa consemneze realitatea care arata ca in spatele fiecarei crime, oricat de oribile, oricat de ample, stau oameni, situatii concrete si motivatii specifice. Cu alte cuvinte, dincolo de ideologia abstracta (care poate fi condamnata in termeni globali de politologi, de politicieni sau de opinia publica) stau intotdeauna indivizi conectati la fapte concrete, palpabile, la actiuni si manifestari care au generat efecte asupra societatii. Ele constituie materialul istoric primar pentru condamnarea actiunilor unui regim si a unui sistem politic. Pentru ca aici este pana la urma vorba si de evaluarea si analiza critica a unei perioade de o jumatate de secol din istoria nationala. Care nu poate fi abordata pur si simplu la pachet si intr-o perspectiva abstracta, generalizatoare si uniformizanta. Un asemenea procedeu nu e bun intrucat produce consecinte morale, juridice si politice de un impact deosebit pentru prezent si viitor. Care poate ipoteca destine si evolutii in viitor, de la zona politica la cea economica sau culturala. Aspecte care se vor reflecta si in construirea identitatii noastre in UE.

Riscul politizarii si al politicianismelor inguste si interesate in acest domeniu sensibil este imens. Iar politizarea este opusul demersului moral indeosebi al unui demers de o asemenea anvergura si amploare. Este o modalitate cinica si chiar violenta de a folosi elementul moral in scopuri interesate si cuantificabile in politica momentului, in conjunctura dorintelor si intentiilor politice ale prezentului. S-a vazut clar acest lucru in modul in care s-a constituit CNSAS si felul in care s-au pozitionat diferitele partide fata de structura de conducere a acestei institutii. Fata de aplicarea interesata a sistemului electiv pentru selectarea noii conduceri a institutiei. De altfel, scurta istorie a CNSAS a fost adesea marcata de influenta si interesele mai mult sau mai putin vizibile ale diverselor structuri politice. Acelasi impuls spre politizare s-a putut observa cu ocazia dezbaterii si amendamentelor la proiectul de lege privind lustratia. Cand un amendament sau o propunere de modificare a legii poate sa fie imediat suprapus peste personaje perfect identificabile in politica prezentului, este indubitabil ca avem de a face cu un joc politic interesat si directionat. Care este departe de viziunea morala ce ar trebui sa caracterizeze o lege de aceasta natura.

De fapt, niciun partid politic si nici o persoana (oricat de valoroasa moral si intelectual ar fi ea) nu isi poate aroga calitatea de depozitar al “datoriilor” istorice si morale care greveaza o natiune si care trebuie intr-un fel executate in anumite conjuncturi politico-istorice. Aceasta legitimitate nu exista, nici macar la partidele istorice si daca ea este inventata sau asumata retoric, este in mod evident falsa. Este falsa deoarece nu are la baza legitimitatile derivate din mecanismele democratice obisnuite, bazate pe dezbatere critica institutionalizata si pe optiuni ratificate si impuse prin votul democratic.

* George Maior este senator PSD, membru al Comisiei parlamentare de control al activitatii Serviciului de Informatii Externe