Una din companiile cel mai putin cunoscute pe piata romaneasca, dintre cele ramase pe lista scurta pentru privatizarea Petrom, este Alon USA Inc., o firma regionala, cu activitate in cateva state din sud-vestul SUA, unde are o rafinarie, o retea de benzinarii, cateva terminale petroliere si participatii la o retea de conducte petroliere de putin peste 2.000 de kilometri.
Cu o cifra de afaceri in jur de un miliard de dolari pe an, Alon USA intra in categoria micilor companii petroliere independente, ceea ce ar parea s-o situeze nu prea stralucit in contextul unei piete unde variatia mare a preturilor, capacitatile de rafinare si de transport excedentare si cheltuielile mari cerute de adaptarea echipamentelor la noile reglementari in materie de protectie a mediului au facut din aliante, fuziuni si achizitii de companii mai mici aproape o conditie a supravietuirii.
Totusi, intr-un studiu publicat de agentia de rating Standard&Poor’s in luna mai a acestui an, Alon USA este prezentata ca avand o pozitie solida pe piata, dat fiind ca, in primul rand, operatiunile ei au o structura partial integrata (transport de titei, rafinare, transport de produse petroliere, distributie si marketing), in al doilea rand are avantajul unor piete locale de nisa, constant rentabile (indeosebi zonele izolate din Texas si Arizona), iar in al treilea rand are nevoie de cheltuieli destul de reduse pentru a-si adapta echipamentele la noile standarde de mediu impuse de legislatia americana. Agentia de rating, care a acordat Alon calificativul B plus pentru riscul de credit, precizeaza ca singurul risc pentru finantele companiei, pe termen scurt, e legat de gradul de indatorare, estimand ca raportul intre datorie si capitalizare este de asteptat sa se mentina inalt, de circa 65%. La 31 martie, Alon USA avea datorii scadente de 170 milioane de dolari.
Pe termen lung, S&P indica drept posibil risc pierderea actualei pozitii pe piata, daca va fi incheiata constructia unei noi conducte care ar permite aprovizionarea statelor din sud-vest cu produse petroliere provenite de la alte rafinarii din zona Golfului Mexic. Partenerii in consortiul care va construi asa-numita conducta Longhorn, deja celebra prin numarul mare de contestari in justitie ale proiectului, din 1995 si pana acum, sunt ExxonMobil, BP si inca trei companii petroliere mai mici din regiune. Totusi, S&P spune ca Alon USA va fi in stare sa faca fata concurentei, fiindca operatiunile ei sunt eficiente.
De unde vine insa numele de Alon (“stejar”, in ebraica)? In ultimii ani, achizitionarea unor companii petroliere americane de catre firme israeliene a devenit o tendinta in toata regula, cele mai rasarite dintre societatile israeliene din sector incercand astfel sa depaseasca limitele pietei interne, aflate in stagnare. Anul acesta, in primavara, consortiul Gmul-DIG Industries a cumparat lantul de magazine Fast Mart, dezvoltat in jurul unei retele de 169 de benzinarii in statele Virginia, Delaware, Maryland si Carolina de Nord. Delek Israel Fuel Corp., una din cele mai mari companii petroliere din Israel, detine 234 de benzinarii in Tennessee si Virginia. Acelasi este si cazul grupului Alon Israel Oil, care a cumparat in august 2000 aproape toate operatiunile din SUA ale concernului franco-belgian TotalFina: 1.700 de benzinarii Fina, o rafinarie, terminale si conducte petroliere.
Dupa achizitie, Alon Israel a devenit compania energetica israeliana cu cele mai mari venituri. Societatea de evaluare financiara Dun&Bradstreet clasifica Alon drept al doilea grup de servicii de pe piata israeliana, cu o cifra de afaceri de 2 miliarde de dolari. Cat priveste strict piata petroliera din Israel, Alon a ajuns sa detina acum o cota de 20%, fata de ceva peste zero in 1994.
Ziarul Haaretz considera ca meritul pentru o astfel de evolutie ii apartine lui David Wiessman, actionarul majoritar si directorul executiv al grupului. Fost luptator in fortele aeriene israeliene, Wiessman a mostenit in 1981 impreuna cu varul sau, avocatul Shraga Biran, afacerea familiei – o benzinarie. Cei doi au cumparat teren in localitatea Yavne, unde au construit o benzinarie si un centru comercial care cuprindea si restaurante si spatii de birouri.
Acum, Beilsol Investments, compania celor doi veri, e specializata in dezvoltarea proprietatilor imobiliare si administrarea de benzinarii si centre comerciale si constructii. Caci ideea ca benzinariile merg cel mai bine daca in jurul lor construiesti magazine cu de toate, daca nu cumva si hoteluri si restaurante, nu l-a parasit pe Wiessman toata viata si a stat la baza strategiei lui de business – inclusiv in SUA, unde Alon USA a cumparat compania care detinea in statele din sud-vest franciza celebrelor magazine 7-Eleven, denumite asa dupa orarul lor prelungit (categoria lor de retail se numeste “convenience stores”, asadar magazine cu program variabil, in functie de necesitatile clientilor). Si inca ceva – Wiessman a inteles foarte bine ce valoare adauga asocierea cu un brand international, intrand programatic in asociere cu firme care sa aduca branduri importante in preajma benzinariilor, de la restaurante Pizza Hut si Burger King pana la cafenele Segafredo.
In 1992, familia Wiessman a cumparat de la Miscarea Unita a Kibbutzurilor, adica organizatia care reprezinta gospodariile agricole colective tipice pentru societatea israeliana, jumatate din actiunile firmei Alon, infiintata cu cativa ani in urma pentru aprovizionarea cu benzina a kibbutzurilor. In 1994, in asociere a intrat si Africa Israel Investments, o firma de investitii imobiliare, industriale si de turism (proprietara, printre altele, a lantului hotelier Holiday Inn in Israel), ai carei actionari sunt Bank Leumi, a doua banca din Israel, si magnatul Lev Leviev, proprietar de mine de diamant in Africa si de fabrici de diamante, din Rusia si Armenia pana in China.
Politica de preturi cu care Wiessman a reusit sa lupte cu concurenta a fost pe cat de eficienta pentru Alon, pe atat de distractiva pentru el insusi, care sustine ca n-a fost nimic mai placut decat sa le demonstreze “dinozaurilor” din sector ca, pe o piata inca reglementata de stat, poti sa vinzi benzina si cu 15 agorot (subdiviziunea sekelului) sub pretul maxim admis si totusi sa faci profit. Treptat, Alon a devenit, dintr-o firma orientata spre necesitatile kibbutzurilor si ale moshavurilor, intovarasirile agricole evreiesti, o companie cu un concept modern de marketing, capabila sa intre in parteneriat cu investitori straini importanti (anul trecut a fost chiar infierata de unele publicatii ca intentioneaza sa tina deschise magazinele si in zilele de sabat, adica atunci cand magazinele concurentei sunt inchise).
Cautati-i in Polonia si Bulgaria
In 1998, Wiessman a incheiat un contract cu grupul american Texaco pentru distributia produselor acestuia in Israel, prin intermediul benzinariilor Alon; era pentru prima oara cand una din multinationalele petroliere intra oficial intr-o asociere pe piata israeliana, dupa ce decenii la rand acestea s-au ferit sa-si recunosca afacerile cu evreii, temandu-se sa nu le piarda pe acelea cu lumea araba. Si tot Alon, prin intermediul Dor Energy, asociat cu compania americana Caltex, are contract de furnizare a combustibilului pentru liniile aeriene care folosesc aeroportul Ben Gurion.
David Wiessman a tinut ca Alon sa aiba intotdeauna un avans tehnologic fata de concurenta: Alon a fost prima companie din lume care a introdus posibilitatea de a achizitiona prin telefonul celular benzina si alte produse de la magazinele sau restaurantele firmei (inovatie introdusa si la Alon USA). In fine, a stiut sa vada mereu ocaziile inaintea altora: a fost primul intreprinzator israelian care a vazut dublul avantaj al kibbutzurilor – de a fi o piata captiva pentru produsele petroliere si de a aduce o “zestre” de terenuri tocmai bune pentru initiativele lui imobiliare – si tot primul care a sesizat potentialul strategic al pietei energetice americane, atunci cand a infiintat Alon USA.
Ar mai trebui spus ca Alon are 6% din consortiul care va construi prima autostrada care va traversa Israelul, un proiect in valoare de 1,2 miliarde de dolari; tot Alon va detine si 20% din compania care va opera autostrada.
Inainte de achizitiile din SUA, cea mai importanta tranzactie pentru Alon a fost in 1999, cand Wiessman a cumparat de la familia Dankner – alti investitori importanti din Israel – distribuitorul de produse petroliere Dor Energy si subsidiara sa DorGas, gratie careia Alon a intrat in forta pe piata gazului petrolier lichefiat (GPL). Dor Energy detine, din 1994, drepturile exclusive de a importa GPL in Israel prin portul Haifa si drepturile exclusive de a aproviziona cu GPL si benzina teritoriile controlate de Autoritatea Palestiniana.
In Romania, nici Alon, nici Alon USA nu au avut pana acum activitate; in schimb, grupul e prezent in Europa de Est atat pe partea distributiei petroliere, cat si pe partea imobiliara. In 1997, Dor Energy a incheiat un contract de 400 de milioane de dolari cu societatea petroliera de stat din Polonia, pentru constructia a 400 de benzinarii in aceasta tara. Anul trecut, DorGas a semnat cu firma bulgara Overgas acordul de principiu pentru constructia unor segmente de gazoduct destinate aprovizionarii cu gaze naturale a trei orase bulgaresti, proiect in valoare de 15 milioane de dolari. Iar Africa Israel, unul din actionarii Alon, a investit in proiecte imobiliare importante in Rusia si Republica Ceha.
Pentru ceea ce cred insa sefii Alon USA despre strategia care ar trebui urmata de o firma americana de talia ei in privinta investitiilor in strainatate, ar fi interesant de amintit o declaratie pe care Jeff Morris, CEO al Alon USA, a facut-o exact acum doi ani, cand atentatele de la 11 septembrie impingeau la sinceritate companiile petroliere, nelinistite de viitor: “Multe companii au inceput sa caute petrol in locuri din lume destul de dificil de explorat. Trebuie totusi sa fii in stare sa cheltuiesti 4 sau 5 miliarde de dolari ca sa forezi acolo si sa-ti permiti sa nu gasesti petrol in trei din patru ocazii; e adevarat ca si profitul e mare atunci cand reusesti. Pentru restul firmelor mai mici, ca sa poata realiza astfel de profituri ar trebui sa se concentreze pe partea de petrochimie in Statele Unite si in regiunile dezvoltate ale lumii si pe partea de distributie in regiunile in curs de dezvoltare”.
crenguta.nicolae@zf.ro