Nu există o dovadă mai bună a rupturii complete dintre acest guvern și realitatea economică decât însăși modul în care a fost forțat să plece premierul Emil Boc de la guvernare.
Premierul Emil Boc pleacă în plin cod roșu de viscol, cu nouă luni înainte de alegerile la termen. Cui folosește această retragere, care lasă chiar astăzi România fără șeful Comandamentului de Iarnă?
Cu drumurile din jumătate din județe închise de viscol, școli blocate, circulația trenurilor dată peste cap, de asta avea nevoie țara acum, să nu mai știe nimeni cui raportează și în fața cui răspunde?
Era mare neîncrederea în acest guvern, poate că PD-L și-a făcut anumite calcule, dar momentul este prost ales. În plus, alegerile anticipate cu trei sau cinci luni înainte de termen la ce-ar folosi?
Nu are rațiune această plecare azi și nu aduce nici un avantaj pentru economie. Toată lumea se întreabă ce premier va avea România, dar cine va veni pentru doar câteva luni? Și cu ce mandat? Va putea schimba direcția în vreun fel?
Este posibil să vină doar un premier “de serviciu” care să fie însărcinat să organizeze alegerile. Nu va putea mișca nici în stânga nici în dreapta pentru că nu va avea sprijin.
Plecarea lui Boc arată pe de altă parte șubrezenia discursului despre reformă a actualului guvern. Nici măcar ei nu au crezut că fac bine ceea ce fac de vreme ce și-au scos liderul (formal) de la putere într-un mod umilitor cu doar câteva luni înainte de terminarea mandatului integral. Până la urmă de ce e plecat dacă a crezut că este corect ceea ce a făcut? Și de ce partidul nu l-a susținut în continuare dacă susține că reformele așa trebuia să arate?
Pe de altă parte, privind retrospectiv, este greu de spus dacă PD-L va găsi un încasator mai bun decât Emil Boc. A mers ca tractorul înainte, a repetat ca un automat toate sarcinile care i s-au dat și nu a crâcnit. A fost soldatul perfect, care a făcut ce i s-a cerut până în ultima clipă.
Păcat că nu a șI asimilat (sau cel puțin nu a arătat că a asimilat) într-adevăr sarcinile pe care șI le-a asumat și nu a reușit astfel într-adevăr să schimbe sistemul de funcționare al administrației. Nici legislația salarizării unitare, nici reforma pensiilor speciale, nici schimbarea legislației asistenței sociale nu au schimbat într-adevăr ceea ce trebuia schimbat din simplul motiv că nu au pornit de la o scanare a realității și de la ținte asumate.
În trei ani de criză România nu a reușit să progreseze din punct de vedere al administrării țării. Aceeași guvernare după ordonanțe de urgență și, mai grav, prea multă asumări de răspundere prin care au fost schimbate sute de pagini de legislație și doar atât.
Abia acum se pune problema bazelor de date care să comunice între ministere sau a unor achiziții centralizate pentru realizarea de economii. Lipsesc experții și expertiza în administrație, oamenii pricepuți la funcționarea și reforma sistemelor.
Emil Boc nu plătește însă greșelile lui, ci ale celor care l-au pus acolo direct dintr-o funcție de primar, fără să fi deținut o zi funcția de ministru. Theodor Stolojan, cel care a refuzat într-un mod nedemn, nici astăzi explicat, poziția de premier în decembrie 2008, spune acum că românii schimbă ceea ce merge bine. Mai bine ar fi tăcut, pentru că decizia sa de atunci l-a făcut premier pe Boc, deși evident nu era atunci pregătit pentru această poziție.
Va urma un an la fel de complicat ca toamna lui 2009 până se va limpezi noua guvernare. O perioadă prea lungă de ape tulburi va fi decontată, mai târziu sau mai devreme, indiferent cine va lua puterea.
Opiniile aparțin autorului și nu reprezintă neapărat poziția Ziarului Financiar.