Minciunile în care credem se transformă în adevărurile cu care trăim.
Oliver Hassencamp
Placebo, sau minciuna te face bine
Când medicul își asigură pacientul: „Este exact medicamentul de care aveți nevoie!“, îi face o promisiune care se poate adeveri și în condițiile în care pastilele nu conțin nicio componentă activă. Placebo, adică preparate inactive pe bază de zahăr sau de amidon, cu efect garantat la 25 până la 40% din totalul pacienților. Pastilele placebo de culoare roșie funcționează mai bine decât cele albe, cele mari mai bine decât cele mici, iar trei doze mai bine decât două. Și atunci când sunt administrate de medicul-șef, reușita este mai mare decât dacă sunt luate din mâna asistentei.
Pe vremuri, existau prinți și prințese, a căror viață stârnea curiozitatea și interesul oamenilor de rând, pentru care ei deveneau idealuri râvnite, greu de atins. Mica nobilime își construia palate de dimensiuni mai reduse, copii ale modelelor lor fastuoase, orășenii înstăriți își ridicau case pretențioase, cu încăperi cu tavane înalte, pentru ca măcar pe dinăuntru să sugereze ceva din măreția palatelor, așa cum le văzuseră, la rândul lor, la micii aristocrați. Apoi, până și cel mai sărac țăran avea, adesea, redingota lui „de bună”, care îi dădea senzația că se află ceva mai aproape de modelul său mai înstărit, negustorul.
Exact asta se întâmplă și în zilele noastre, când suntem convinși că dacă știm cât mai multe despre cei din înalta societate îi și putem imita mai cu spor. Dar foarte puțini reușesc să își ofere tot ce au ei, în timp ce noi, ceilalți, trebuie să nemulțumim doar cu câte un accesoriu vestimentar sau cu o coafură ca în filme. Și asta poate să însemne, oare, că ne mințim singuri?
Așa cum păunii își expun coada lor maiestuoasă, și unii bărbați își etalează ceasul Breitling, costumul Armani sau stiloul Montblanc. Iar doamnele care doresc să facă impresie își flutură nonșalant, cu aceeași voluptate, paleta de accesorii de la Versace, Vuitton ori Gucci. Și mâine s-ar putea să fie cu totul altceva en vogue. Dar ceea ce rămâne veșnic de neclintit este prețul. Care trebuie să fie exorbitant. Pentru ca toată lumea să știe: „Nu-și permite oricine.“ Când vrei să te impui, nimic nu impune mai mult decât luxul.
Ambalajul amăgirilor
Un model de roluri răspândit în relațiile dintre bărbați și femei este cel al perechii „protector și protejată“. În multe cazuri, rolurile nu rămân fixe. În siguranța relativă a unei legături stabile, rolurile se pot inversa. Bărbații puternici se transformă în eroi de mucava, în soți ținuți sub papuc, în marionete ușor de mânuit. În timp ce unele doamne, „blândețea întruchipată“, reușesc să pună mâna pe hățuri, astfel încât nimic să nu se mai poată întâmpla fără voia lor nici pe plan personal, nici profesional.
Prin urmare, după ce și-au atins cu greu scopul de a bune bazele unei relații, bărbații își consideră în general misiunea îndeplinită și își abandonează comportamentul agresiv, devenind mai docili și mai puțin dornici să se impună.
Mulți eroi își dezvăluie slăbiciunea după căsătorie și multe femei blânde, de casă, se transformă în powergirls. Să fi reușit oare să se prefacă până atunci? Să fi fost vorba de minciună? Greu de răspuns. Sigur este însă că fiecare partener, într-o relație, știe foarte bine ce așteaptă celălalt de la el. Și că, la o atentă cercetare a propriei personalități, va ajunge la concluzia că nu întotdeauna se poate ridica la nivelul așteptărilor.
De fapt, fără nicio îndoială, mințitul este o aptitudine profund umană, la care se poate recurge inteligent și complex, cu deosebire în momentele de maximă importanță din viață.
Diferențele dintre sexe determină și abilitatea de a minți. Bărbații mint mai degrabă scurt și hotărât, dintr-un impuls brusc sau din pură necesitate, în timp ce femeile își pregătesc bine terenul, cântăresc cu atenție situația și reușesc să dea dovadă de multă inventivitate.
Actrița Meg Ryan va rămâne în istoria filmului cu o scenă din filmul Harry & Sally, în care îi simulează partenerului său, Billy Crystal, în mijlocul unui restaurant aglomerat, un orgasm perfect – orgasmul făcând și el parte din trusa de minciuni de prim-ajutor a unei femei. O reprezentație mai mult decât convingătoare, în urma căreia, o doamnă aflată la o masă din apropiere, le-a comandat chelnerilor plină de entuziasm: „Vă rog să îmi aduceți exact meniul doamnei!“
Dacă este atacat, americanul strigă „Foc!”, și nu „Ajutor!”, deoarece contează mai mult pe setea de senzațional a semenilor săi decât pe dorința lor de a salva pe cineva. Astfel, „Foc!” se transformă într-o extrem de utilă minciună de circumstanță.
Cum extravaganțele nu sunt la îndemâna oricui, americanii, recunoscut pragmatici, au găsit rezolvarea, într-o formulă simplă: „Fake it till you make it.” Adică, tradus liber, poartă un Rolex fals până când îți vei permite unul autentic! Sau „Prefă-te că ai succes până când vei avea succes.”
Cu minciuna ne întâlnim zi de zi în politică, în reclame și în viața profesională, dar și în cea particulară, și cu toate astea minciuna rămâne un tabu. Sociologii și psihologii au demonstrat că într-o singură zi recurgem de cinci până la două sute de ori la „un mic subterfugiu” rostim doar jumătate de adevăr sau omitem detalii cu relevanță pentru partenerii de discuție. Iar la întrebarea „Tu minți, din când în când?” răspunzi rapid printr-o nouă minciună. Doar nu ți-ar mai acorda nimeni încredere dacă tocmai într-un asemenea moment ți-ai găsi să fii onest.
Sociologii numesc modul nostru de abordare a căsniciei în societate „monogamie serială“, descriind astfel că schimbăm partenerii de-a lungul vieții, dar încercăm cumva să îi oferim fidelitate partenerului din prezentul capitol al vieții – „PCV”.
Antropologii ne numesc „poligami moderați“, făcând trimitere la faptul că suntem dispuși să nu luăm fidelitatea foarte în serios, gândindu-ne bucuroși și la câte o escapadă amoroasă, cu toate că, în esență, preferăm să ne limităm la un singur partener.
Raportul dintre numărul amintirilor plăcute și al celor neplăcute determină gradul de sănătate mentală. Această logică e atât de simplă, încât cercetătorii nu fac altceva decât să îi numere unui om amintirile, și frumoase și urâte. Corelația este de-a dreptul uimitoare: depresivii prezintă un raport de 1:1. Își aduc aminte, în cel mai bun caz, de tot atâtea experiențe plăcute cât proaste. Ceilalți, cei scutiți de depresii, ajung la un raport de 2:1 în favoarea amintirilor frumoase.
Minciuna poate fi mărturisită,dar
adevărul trebuie să îl păstrezi doar pentru tine.
Emil Steinberger
Bărbați, femei, minciuni
Vă propunem în continuare o scurtă digresiune într-o dimensiune cu totul aparte a minciunii. Industria farmaceutică și medicii au tot interesul ca populația să sufere de tot soiul de afecțiuni. În ultimele decenii au fost schimbate valorile limită care indică o stare patologică, efectul fiind că o mulțime de oameni suferă de noi „tulburări“, deoarece rezultatele analizelor lor s-au plasat, brusc, în afara celor normale, iar ei s-au trezit peste noapte bolnavi, potrivit definiției, iar acum trebuie tratați cu medicamente. Primele valori care au suferit modificări importante sunt ale tensiunii și ale colesterolului.
Dar și teza conform căreia menopauza ar produce tot atâtea dezastre ca o boală gravă, recomandând terapiile hormonale, a avut urmări deosebit de grave, deși încă de la început s-au tras serioase semnale de alarmă. În momentul de față, mulți cercetători sunt de părere că terapia cu hormoni expune pacientele la deosebit de grave.
Și, nu de multă vreme, începând de prin 2008 și utilitatea consumului de vitamine este pusă tot mai mult sub semnul întrebării.
Este cu mult mai recomandabil să-ți etalezi inteligența prin ceea ce treci sub tăcere, decât prin ceea ce spui.
Arthur Schopenhauer
Din volumul în pregătire la Editura Baroque & Arts. Traducere din limba germana: Mihai Moroiu