În umbra recentelor turbulențe de pe piețele financiare, strigătele care cer tot felul de bailout-uri devin tot mai stridente în întreaga lume. Voci infuente cer ca frâiele să fie preluate de Europa Occidentală și SUA. Tot acest zgomot poate fi redus la o rugămonte familiară: faceți ceva care să protejeze investitorii, în special pe creditorii care au împrumutat mulți bani băncilor și statelor care acum par să se afle în dificultate, scrie Simon Johnson, fost economist șef al FMI, pentru The New York Times.
Asigurarea unei noi runde de ajutoare necondiționate pentru creditori în situația actuală ar fi o greșeală. Ceea ce lumea are nevoie este o combinație de pierderi transparente din creditele neperformante și măsuri de protejare a guvernelor și companiilor care nu au probleme, dar nu au apărut încă semne că decidenții politici urmează această cale.
Situația este gravă peste tot în lume. Europa este categoric în pragul unei crize economice serioase care ar putea implica defaulturi de amploare și inflație. În SUA, acțiunile Bank of America au au atins în această săptămână minimul ultimilor doi ani. Titlurile altor bănci mari sunt, de asemenea, sub presiune, ceea ce legitimează temerile că revine criza financiară din 2008-2009.
În perioada 2008-2009, guvernele europene și americane au făcut disponibile trei tipuri de mecanisme de sprijin pentru sistemele financiare și economie, care acum sunt mai greu aplicat.
În primul rând, în ultimii 30 de ani reducerea dobânzilor și alte forme de politică monetară expansionistă au reprezentat practica standard în fața turbulențelor de pe piețele financiare.Acum, în SUA dobânzile sunt aproape de zero. Zona euro are ceva spațiu pentru reduceri, dar atât Fed, cât și BCE se tem de revenirea inflației.
În al doilea rând, politicile fiscale au preluat povara prevenirii căderii libere a economiilor – cu eforturi de a asigura stimulente anticiclice în SUA, Europa Occidentală și China. În prezent, zona euro suferă de o criză fiscală acută, iar stimulentele suplimentare sunt excluse din start, punându-se accent pe austeritate. În SUA, criza fiscală ține mai mult de domeniul imaginarului, deoarece investitorii nu se tem de datoriile americane, iar turbulențele de pe piețe au țintit în principal acțiunile. Cu toate acestea, stimulentele fiscale nu sunt în meniul Washingtonului. Chiar și politicile fiscale din China dau semne de înăsprire, în condițiile în care autoritățile încearcă să prevină orice supraîncălzire care ar putea accelera inflația.
În al treilea rând, în 2008-9, politicile fiscale și monetare au fost completate, în SUA și Europa, cu injecții de capital direct în bănci. În SUA, legislația a început să îngreuneze astfel de măsuri. Sectorul financiar are cele mai mari probleme, însă, în Europa. Aici, testele de tres recent efectuate sunt total irelevante, deoarece nu include evenimente de default care acum par inevitabile. De asemenea, în zona euro nu există o politică coerentă referitoare la sectorul financiar.
Ce opțiuni sunt acum? Decidenții politici ar prefera să nu facă nimic să să amâne luarea unor decizii importante. Ideea este cât se poate de proastă, deoarece ar lăsa piețele să preia controlul. Iar piețele se panichează ușor.
În mijlocul oricărei stretagii ar trebui să fie capitalul bancar, în condițiile în care băncile mari fără suficient capital sunt predispuse la colaps. De asemenea, europenii vor trebui să decidă care guverne își vor restructura datoriile și care vor fi protejate de BCE. Europa are nevoie de un program amplu de recapitalizare și schimbări la nivelul conducerilor instituțiilor financiare importante.