Cum vacanta s-a cam terminat pentru toata lumea, iar companiile furnizoare de diverse cursuri de pregatire profita de faptul ca v-ati odihnit si revin cu noi oferte pentru aceasta toamna. Fie ca sun on-line, fie ca sunt la distanta sau face to face, cursurile acopera o gama larga de tematici.



Incepand din aceasta luna, filiala din Romania a companiei britanice ATC International reia din aceasta luna seria de cursuri de pregatire in vederea obtinerii diplomei Asociatiei Expertilor Contabili – ACCA (Association of Certified Chartered Accountants).



ACCA este cea mai mare asociatie internationala in domeniul contabil, avand peste 300.000 de membri in 160 de tari. Asociatia examineaza studentii conform Standardelor Internationale in Contabilitate (IAS), astfel incat membrii ACCA sunt pregatiti pentru trecerea la normele internationale.



Cursurile organizate de ATC International sunt destinate contabililor profesionisti sau auditorilor care au nevoie sa foloseasca standardele internationale de contabilitate in munca lor. Pregatirea se poate face fie in sistem de invatamant la distanta, pe baza programei si a pachetului de materiale oferite de ATC International, fie prin participarea la cursurile ATC. La finalul cursurilor, participantii trebuie sa sustina un examen de trei ore ce se organizeaza de doua ori pe an, in iunie si in decembrie, iar cei care promoveaza acest examen primesc Diploma de Raportare Financiara Internationala – DipIFR. Cursurile si examenul final se sustin in limba engleza.



O prezentare a tuturor aspectelor legate de aceste cursuri si despre standardele internationale de contabilitate va avea loc pe 18 septembrie, la Bucuresti.



Divizie a companiei de pregatire profesionala si consultanta ATC Ltd din Marea Britanie, ATC International desfasoara din 1993 activitati de pregatire profesionala in contabilitate in tarile din Estul Europei. ATC este prezenta pe piata romaneasca din 2000, 80% din cursanti reusind sa obtina aceasta certificare, fata de o medie europeana de 55%.



Cursuri on-line



Pentru cei care doresc sa investeasca in propria cariera, fara a-si neglija actualul loc de munca, una dintre alternative o reprezinta cursurile on-line. Una dintre companiile furnizoare de astfel de cursuri este Direct Learning Systems care a relansat recent site-ul www.CursuriOnline.ro. Acesta ofera in prezent 25 de programe de pregatire grupate in teri categorii principale: Afaceri, IT, Hobby. Alte 15 programe sunt in diverse faze de finalizare si vor fi disponibile in lunile urmatoare. Cursurile, care costa intre intre 40 si 280 $, se desfasoara in regim de tutoring, fara a fi nevoie sa se astepte pentru formarea de clase sau grupe. Durata este intre 4 si 10 saptamani, in functie de programul ales. Aceasta reprezinta durata medie, programele putand fi parcurse mai rapid sau mai lent in functie de posibilitatile cursantului. Materialul de curs este conceput pentru un ritm de lucru de 1 ora pe zi si este echivalent a 100-300 pagini A4. Cea mai importanta pondere (doua treimi) o are partea practica (proiecte, exercitii si teme pentru acasa, dezbateri etc.). Testarea se face fie pe baza notelor obtinute la teme, proiecte, exercitii, fie pe baza unor teste grila sustinute online. La final se elibereaza o diploma de absolvire si o scrisoare de recomandare din partea trainerului.



In domeniul afacerilor sunt disponibile urmatoarele programe: Managementul vanzarilor – 200 $, Business Communication – 200 $, Tehnici de negociere – 280 $, Managementul relatiilor cu clientii – 100 $, Managementul carierei – 150 $, Contracte comerciale – 200 $, Marketing – 200 $.



In perioada urmatoare vor fi lansate si cursurile: Managementul schimbarii, Fiscalitate pentru IMM, Standarde internationale de contabilitate, Managementul Resurselor Umane, Secretariat & Office Administration, Managementul conflictelor si Managementul schimbarii.



Face to face



Pentru cei care mai au nostalgia salilor de cursuri din facultate si a profesorilor, exista varianta cursurilor face to face. Astfel, compania de training si consultanta Minardo organizeaza luna aceasta patru cursuri in acest sistem:



1. Comunicarea in organizatii – perioada 15 – 17 septembrie – 120 euro;



2. Arta prezentarii – 22 – 23 septembrie – 70 euro;



3. Managementul timpului – 24 – 25 septembrie – 70 euro;



4. Evaluarea personalului – 29 – 30 septembrie – 70 euro.



“Climatul organizational influenteaza atitudinea membrilor organizatiei fata de munca in sine, fata de nivelul performantei pe care o pot atinge si nu in ultimul rand, fata de ceilalti membri ai organizatiei. Managementul unei organizatii trebuie fie pregatit sa depuna mult efort pentru instruire si reinstruire (prin cele mai diverse forme) pentru a sustine pregatirea profesionala, dar si cultura organizationala, comunicarea, precum si alte laturi care pot contribui la un climat sanatos de munca”, a declarat Gabriela Ionescu, director strategie Minardo.