La moartea lui Vaclav Havel, viața a făcut să mai am o discuție, de astă dată televizată, cu președintele Ion Iliescu pe tema disidenței anticomuniste. Precedenta datează de prin 1995 și se petrecea în mica încăpere de oaspeți a unui post de radio. Îi reproșam atunci d-lui Iliescu faptul că nu a fost un disident public, de stradă, de mase, așa cum au fost Vaclav Havel în Cehoslovacia și Lech Walesa în Polonia. Că s-a mulțumit să practice o opoziție de ședință, cu ușile închise, “în cadru organizat”, în PCR.

“Dacă poziția dvs anticeaușistă ar fi fost publică, m-aș fi alăturat și eu – de unul singur mă consideram neimportant și ridicol într-o astfel de încercare”, i-am spus fostului tovarăș Ion Iliescu.

Nu vreau să reproduc răspunsul de atunci al d-sale, întrucât era o convorbire off the record și acel răspuns avea o notă personală, marcată considerabil de enervare. Acum, președintele Iliescu a răspuns așa: “Traiectoria lui Havel și a mea au fost diferite pentru că traiectoriile țărilor noastre au fost diferite. Havel era un dramaturg, un intelectual recunoscut. Eu am avut o altă traiectorie, inginer de meserie, apoi am intrat în politică, am fost alături de Ceaușescu, apoi am fost scos din viața politică și trimis spre reeducare”. Citiți opinia integrală a lui Cristian Tudor Popescu despre Vaclav Havel pe www.gandul.info

Opiniile aparțin autorului și nu reprezintă neapărat poziția Ziarului Financiar.