“Sistemul de învățământ este total rupt de realitate”, a declarat astăzi Valentin Tomșa, director general al SAP România, în cadrul forumului ZF Digital 11, organizat de Ziarul Financiar.
“Companiile iau absolventul din facultate și trebuie să o ia de la zero cu acesta pentru a-l așeza pe alte baze”, a completat Valentin Tomșa. “Sistemul de învățământ încă îi învață pe studenți programarea limbaje ca Pascal sau Fortran”.
Acesta a menționat că în vest, când un absolvent iese din facultate, devine funcțional aproape imediat.
“În toată lumea școala trebuie să servească business-ul. Nu scoți niște oameni de laborator care sunt decuplați total de ceea ce se cere”.
“Din păcate, fiecare generație care vine este din ce în ce mai slab pregătită”. “Trebuie să încetăm cu discursul acesta triumfalist, pentru că, de fapt, noi suntem în urmă”.
“O universitate lucrează pe un buget și acționează ca o societate comercială. Asta înseamnă că trebuie să asigure și resursele necesare și de aici își face o politică proprie. Adică trebuie să reușească să atragă un anumit număr de studenți și să ofere un anumit nivel de pregătire”, consideră Tomșa.