Acțiunile Romgaz Mediaș (simbol bursier SNG), cea mai mare și mai profitabilă companie controlată de statul român, intră astăzi la tranzacționare pe bursa de la București, iar majoritatea brokerilor și analiștilor estimează că prețul va crește cu 10 până la 20% în prima zi, față de prețul de 30 de lei la care acțiunile s-au vândut în oferta publică inițială.
Romgaz este cea mai mare companie care se listează pe bursa de la București în ultimii zece ani, având o valoare de 2,6 miliarde de euro la prețul din oferta publică inițială. Dacă estimările analiștilor se vor adeveri însă, capitalizarea Romgaz ar putea urca la peste 3 miliarde de euro în prima zi la bursă. Romgaz va deveni astfel a doua cea mai valoroasă companie locală de pe bursă după OMV Petrom, care este cotată la 6 mld. euro.
Paradoxal, deși statul este considerat cel mai slab administrator, toată lumea salută faptul că statul aduce pe bursă cea mai mare companie a sa, în condițiile în care piața de capital locală nu a reușit să atragă nicio companie privată în ultimii cinci ani. Investitorii de pe bursă abia așteaptă să profite de creșterea prețului gazelor, în condițiile în care tot restul economiei se teme de aceste scumpiri.
WikiZF: Profilul companiei Romgaz
Calendarul de scumpire a gazelor asumat de stat este principalul argument care face ca acțiunile Romgaz să rămână atractive pentru unii investitori și la un preț cu 20% peste cel din IPO.
„Cred că acțiunile Romgaz ar putea depăși 35 de lei în timpul zilei“, susține Carmen Arsene, analist la Broker Cluj.
Estimările analiștilor și managerilor de fonduri se bazează pe interesul uriaș manifestat de investitori în oferta Romgaz, unde doar subscrierile de pe tranșa de retail au însumat peste 1,1 miliarde de euro, adică de 2,6 ori valoarea întregii oferte.
„Prețul va fi determinat de bătălia dintre investitorii care doresc să își majoreze deținerile, dintre care o mare parte vor avea cel mai probabil un orizont de deținere de peste 3-6 luni, și cumpărătorii din oferta publică inițială atrași de marcarea unui profit pe termen scurt“, consideră Claudiu Cazacu, analist-șef la firma de brokeraj XTB România.
El se așteaptă ca oscilațiile dintre prețul minim și prețul maxim în prima zi să fie de peste 15%, astfel că vor fi și mulți speculatori care vor încerca să facă profituri intra-day, cumpărând și vânzând în aceeași ședință.
Valoarea tranzacțiilor cu acțiuni Romgaz în prima zi ar putea fi între 10 și 20 de milioane de euro, doar pe bursa de la București. Tot astăzi debutează la tranzacționare și GDR-urile (certificate de depozit) pe acțiunile Romgaz listate pe bursa de la Londra.
Citiți continuarea articolului aici
Articol publicat în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 12.11.2013
ZF Corporate este serviciul specializat de știri cu plată al Ziarului Financiar. Pentru a putea citi aceste știri trebuie să vă abonați la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Imobiliare și altele). Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286, tel. mobil: 0766.606.994) sau trimiteți un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitați informații și abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro sau stefan.paraschiv@m.ro. Veți fi contactat în maximum o oră.