Actiunile bancii britanice Egg, care isi deruleaza activitatea pe Internet, au scazut cu peste 20% marti, dupa ce societatea-mama Prudential a indicat ca nu a reusit sa gaseasca un cumparator dispus sa accepte pretul solicitat, dupa sapte luni de negocieri, informeaza Reuters. “Intr-un fel, nu s-a intamplat nimic. Nu am vazut o oferta care sa reflecte valoarea afacerii”, a declarat directorul executiv al Prudential, Jonathan Bloomer. Discutiile privind vanzarea participatiei de 79% a Prudential la capitalul Egg dureaza din luna ianuarie, intrucat al doilea grup britanic din segmentul asigurarilor de viata a inceput si a sistat pe rand negocierile cu mai multi cumparatori potentiali, intre care s-au aflat Royal Bank of Scotland si compania americana MBNA. Conform unor surse din sector, Prudential a intentionat in prima faza sa vanda actiunile la un pret de circa 2 lire sterline/unitate, pe baza caruia valoarea bancii ar fi atins aproximativ 1,6 miliarde de lire sterline (2,9 miliarde de dolari). La ora 10.25 GMT, actiunile Egg erau in scadere cu 24%, la 109,5 pence, cel mai scazut nivel din aproape sapte luni. Bloomer a indicat ca decizia de a pastra Egg in portofoliul Prudential va oferi o certitudine investitorilor, insa piata a sanctionat esecul asiguratorului. Banca, care a fost listata la bursa la un pret de 160 pence/actiune in 2000, valoreaza in prezent circa 920 milioane de lire sterline. Fondata in 1998, Egg ofera credite ipotecare, posibilitatea de a constitui depozite si conturi curente, insa cel mai atractiv activ al sau este sistemul de carti de credit, care are 2,7 milioane de clienti si aproape 6% din piata britanica. Mediafax