iPhone 5 intră la vânzare vineri în mai multe țări, Australia fiind urmată de Japonia, Singapore, Hong Kong, Franța, Germania și Marea Britnie, Statele Unite și Canada.

Startul a fost dat în Austrralia, prima țară pe calendarul de vânzări al Apple. Sute de oameni au stat la cozi în Sydney, unii așteptând chiar și 68 de ore pentru cea mai nouă versiune a popularului smartphone. Entuziasmul a fost atât de mare încât casa de pariuri online Sportsbet.com a organizat pariuri privind lungimea cozii de la magazinul Apple din Central Business District din Sydney sau cele mai populare aplicații descărcate.

Un reprezentant al site-ului mobilephonefinder.com, Todd Foot, a afirmat că este prima persoană din lume care a cumpărat un iPhone 5 vineri dimineața, după ce a așteptat la coadă încă de marți. Foot a declarat că a identificat, deja, probleme cu serviciul de hărți al sistemului de operare iOS 6 al telefonului Apple.

“Se pare că nu este 100% precis. De fapt, magazinul de peste drum este Darrell Lea, iar pe hărțile utilizate de iPhone 5 apare ca un magazin Apple. Se fac ceva glume pe seama acestei erori”, a spus el.

În Japonia, a doua piață pe care a intrat la vânzare iPhone 5, fanii Apple au așteptat cu nerăbdare noul produs.

Circa 750 de oameni stăteau la coadă în fața magazinului Apple din cartierul Ginza din Tokyo cu 10 minute înainte de deschidere. La câteva străzi distanță, un ceas digital în fața unui magazin Softbank, unde erau aliniați câteva sute de fani iPhone, anunța timpul rămas până la startul vânzărilor.

La Hong Kong, clienții au fost mai calmi, mai multe zeci de agenți de securitate ajutând la controlul unei mulțimi formate din peste o sută de fani Apple adunați în fața unui magazin din mallul aflat în clădirea International Finance Center, înainte de deschidere.

Atmosfera ordonată reflectă și faptul că magazinul a pus iPhone 5 doar la dispoziția clienților care și-au făcut rezervare online, iar la intrare se afla o zonă de check-in similară celor din aeroporturi.

Precomenzile primite de Apple pentru iPhone 5 au depășit 2 milioane de unități într-o singură zi, fiind de peste două ori mai mari față de recordul anterior stabilit de iPhone 4S, a anunțat luni compania americană.

Smartphone-ul iPhone este cel mai bine vândut produs al Apple, generând circa două treimi din profitul companiei.

Subiecte #iPhone5#vanzare