Vanzarea - pretul sau momentul?

SNP Petrom, cea mai mare companie din Romania, s-a privatizat.  Este un moment important, asteptat de (prea) multa vreme si care ar trebui sa schimbe substantial datele problemei in economia romaneasca. De ce (tocmai) acum ? Eu cred ca actualul guvern si-a propus inca din 2001 ca acesta sa fie momentul privatizarii, si nu mai devreme. De ce ? Pentru ca Petromul a fost compania in jurul careia multi clienti politici au ajuns sa se imbogateasca ; privatizarea trebuia sa aiba loc pe ultima suta de metri, cu cateva luni inainte de alegeri, astfel ca ea sa poata fi jumulita un mandat intreg.
Apoi, nu se putea spera in obtinerea statutului de economie de piata functionala fara privatizarea Petromului. Deci, nu dorinta de schimbare , nu credinta in virtutile privatizarii a lui Adrian Nastase sau, Doamne-fereste, a lui Dan Ioan Popescu au condus la vanzarea Petrom, ci mai degraba presiunile din afara.
Discutia despre pretul la care s-a facut tranzactia este una fara sfarsit. A fost un pret prea mic, prea mare? A fost exact cat trebuia ? Este cert ca multi dintre cei care se pronunta in aceasta directie nu au toate datele. Lipsa de transparenta ar putea fi o alta acuzatie adusa acestui proces. Sigur, nu e nimeni naiv sa ceara negocieri cu toate datele pe masa,  dar ar fi bine de stiut macar daca negociatorii din partea romana aveau un mandat de negociere, dat de catre cine si cam care erau, in linii mari, limitele acestui mandat. Sau daca aceste date pot fi prezentate macar unor institutii de control. In lipsa unor informatii certe, discutia despre nivelul pretului este una sterila.
A spune ca pretul a fost mic, doar pentru a parea ca suntem critici si lovim in guvern, mi se pare o naivitate. Poate ca pretul a fost mic!  Ce era mai bine, sa mai ramana in proprietatea statului inca vreo doi-trei ani? In nici un caz. Deci, din aceasta perspectiva, pretul nu este relevant.
Ce va face statul cu banii incasati, este o intrebare care capata mai mult sens, mai ales ca ne aflam doar cu cateva luni inainte de alegeri? Daca banii incasati de la OMV vor ingrosa doar promisiunile electorale ale guvernului, atunci chiar se poate spune ca ne-am batut joc de cea mai mare companie din Romania. Pentru ca, dincolo de discutiile despre pret, oricum lipsite de importanta, ministrul economiei si comertului, Dan Ioan Popescu, avea ca principala datorie sa spuna inspre ce vor fi directionati banii incasati. Doar topirea si depersonalizarea lor in bugetul de stat, nu poate fi un raspuns. Vor “iriga” acesti bani in vreun fel economia romaneasca? Sau se vor indrepta spre conturile unor prieteni politici care vor primi te-miri-ce comenzi de stat?
Bursa de la Bucuresti nu a reactionat pozitiv la acest eveniment : SNP a scazut cu aproape cinci procente in ziua cand s-a semnat contractul. Dar piata de capital este un capitol care, oricum, nu-i intereseaza pe cei care conduc destinele economiei romanesti. Nu-i interesaza pentru ca la Bursa nu prea poti sa iei comisioane, nu poti sa-ti faci semne pe sub masa cu cel cu care negociezi, vinzi fara sa stii cui si-ti intra banii prea repede.
Alte companii din domeniul distributiei de gaz, de electricitate, etc. anuntate ca vor fi listate la Bursa, sunt, pur si simplu, doar altfel de promisiuni electorale; in ministerul condus de Dan Ioan Popescu nu exista nici un colectiv care sa se ocupe de listarea promisa a celor sapte companii din domeniul utilitatilor.
Am facut aceasta scurta digresiune pentru a demonstra ca pretul la Bursa, un indicator extrem de important, ii lasa reci pe oficialii de la Bucuresti, care, de fapt, nici nu prea inteleg cu ce se mananca si de ce e necesar sa avem o astfel de institutie la Bucuresti. Scaderea pretului la Bursa arata, cel putin pe moment, o asteptare nesatisfacuta a investitorilor si lipsa unor informatii clare: vor participa si minoritarii la majorarea de capital? Cand va avea ea loc? La ce pret pe actiune se va face aceasta majorare  etc, etc?
Daca ziaristilor li se poate raspunde in doi peri la aceste intrebari, lipsa raspunsurilor ii face pe investitori sa fie prudenti, si atunci pretul scade. Dar a le cere celor din Ministerul economiei si comertului sa interpreteze evolutia unui proces prin pretul de la Bursa este deja prea mult.

Statul – un actor monstruos
Dincolo de toate acuzele care se pot aduce felului cum a fost facuta privatizarea, este cert ca acest moment este unul de cotitura, asa cum a fost si in cazul Sidex. Petrom va inceta sa fie cea mai mare banca, cel mai mare creditor, de la care toata lumea ia si plateste doar daca isi aduce aminte (vezi cazul RAFO si atatea altele). Iar aceasta schimbare se va simti din plin in industria petrolului, dar si in restul economiei.
Achizitiile pe care le va face compania de acum incolo, de la hartie de imprimante pana la utilaje pentru rafinarii, e de asteptat sa fie facute sub o alta zodie.
Privatizarea Petrom trebuie sa fie urmata de privatizari in celelalte domenii ale utilitatilor publice, astfel ca un principiu simplu al economiei de piata sa poata fi aplicat: platesti ceea ce consumi, cine nu plateste, nu primeste.
Din aceasta perspectiva, orice discutie privind pastrarea in proprietatea statului a unor companii din domeniul gazelor, al electricitatii, pentru ca asa este si in alte tari, este, dupa parerea mea, lipsita de obiect.
Vom putea vorbi despre asa ceva peste vreo 10-15 ani, cand statul va avea un comportament adaptat cerintelor pietei, cand proprietatea de stat nu va mai fi asociata cu coruptia. Pana atunci insa, trebuie sa salutam orice privatizare, orice retragere a statului din economie, unde este un actor monstrous.
Dincolo de implicatiile pozitive pe plan intern ale privatizarii Petrom, trebuie sa spunem ca ea reprezinta si un pas, inca unul, catre Uniunea Europeana. Ceea ce nu e putin lucru. Dar privatizarea facuta impotriva propriilor convingeri, asa cum e cazul membrilor guvernului, se face tarziu, stangaci si fara transparenta. Si, mai ales, plaseaza Romania printre codasele Europei.

* Ionut Popescu este economist si consilier al presedintelui PNL, Theodor Stolojan