Amadeus Romania, filiala autohtona a gigantului international specializat in sisteme de rezervari online Amadeus, a inregistrat o cifra de afaceri de 4,1 milioane de lei (1,1 milioane de euro) pe primele noua luni ale anului curent, rezultat situat sub asteptarile companiei. Tinta propusa anterior nu a fost data publicitatii.
“Piata din Romania a inregistrat o crestere semnificativa, de circa 20%, dar nu cat estimam noi la inceputul anului”, spune Luis Lechuga, market manager pentru tarile din centrul si sud-estul Europei (CESE). Amadeus Romania are personalitate juridica doar din 2004, pana atunci fiind doar reprezentanta Amadeus, asa ca nu se poate calcula un nivel al cresterii in comparatie cu anii precedenti.
Reprezentantul Amadeus se asteapta la o evolutie asemanatoare cu cea de anul acesta pentru piata in 2006.
“Romania este o piata foarte interesanta pentru noi, a avut o crestere mare in ultimii ani”, spune Lechuga. Compania este o interfata intre agentiile de turism si companiile aeriene. In momentul in care clientul solicita un zbor, agentiile acceseaza baza de date Amadeus si fac rezervarile. Amadeus nu incaseaza un comision din vanzarea biletelor, ci o taxa de la agentiile de turism pentru instalarea si intretinerea bazei de date. Pretul pachetului este intre 400 si cateva mii de euro, in functie de serviciile oferite.
Principalul competitor al Amadeus pe piata romaneasca este compania Worldspan. La nivel mondial, acestia se afla in concurenta si cu Galileo si Sabre. Compania isi estimeaza o cota de piata de peste 70% in Romania. Amadeus Romania are 260 de clienti din 335 de locatii, printre care Happy Tour, Aerotravel, Marshal Turism, Paralela 45, Tarom si Eximtur.