Vanzarile de automobile noi pe piata europeana au scazut cu 2,5% in luna februarie, cele mai semnificative scaderi fiind inregistrate de Renault, BMW si DaimlerChrysler, scrie Bloomberg.
Vanzarile au scazut pana la 1,08 milioane de automobile, de la 1,11 milioane de unitati cu un an in urma, a anuntat Asociatia Producatorilor Europeni de Automobile. Vanzarile Renault, BMW si DaimlerChrysler au scazut in contextul invechirii modelelor si al pregatirii de noi modele de catre cei trei producatori.
Renault, al doilea mare producator de automobile al Frantei, a inregistrat o scadere de 12%, pana la 96.215 automobile pe fondul scaderii cererii pentru modele cum ar fi Clio si Megane. Vanzarile din luna februarie realizate de BMW si DaimlerChrysler au fost afectate de scaderea pietei germane. BMW s-a confruntat cu o scadere de 9,9%, pana la 45.722 unitati, in timp ce DaimlerChrysler a inregistrat vanzari cu 7,5% mai mici, pana la 53.599 de automobile.
Patru din cele mai mari cinci piete s-au confruntat cu vanzari in scadere, in frunte cu Germania, unde vanzarile au fost cu 15% mai mici odata cu aplicarea majorarii TVA pana la 19%. Spre deosebire, Toyota, Fiat, Ford Motor si Volkswagen s-au bucurat de cresteri ale vanzarilor in contextul in care noile modele i-au atras pe consumatori.
Vanzarile inregistrate de Toyota pe piata europeana in luna februarie au avansat cu 13%, pana la 68.040 automobile, cota sa de piata crescand pana la 6,3%, de la 5,4% cu un an in urma, consumatorii fiind atrasi de noile versiuni ale modelelor RAV4 si Yaris.
Toyota, al doilea mare constructor de automobile din lume, intentioneaza sa comercializeze cu 4% mai multe automobile in acest an, putand castiga pozitia de lider mondial detinuta in prezent de General Motors, cu modele populare cum ar fi Camry si Prius.
Vanzarile realizate de GM luna trecuta pe piata europeana au scazut cu 1,2%, pana la 109.281 unitati, divizia Saab confruntandu-se cu un declin de 11%.
Fiat si-a majorat vanzarile cu 6,5%, pana la 101.747 automobile, in timp ce cota sa de piata a avansat pana la 8,9%, de la 8,4% pe fondul cererii pentru modelul Grande Punto. Fiat a inceput de asemenea comercializarea modelului Bravo luna trecuta.