Vanzarile de automobile de pe piata romaneasca au ajuns in primele noua luni ale acestui an la aproape 95.000 de unitati, in crestere cu peste 17% fata de anul trecut, reiese din statisticile Asociatiei Producatorilor si Importatorilor de Automobile din Romania (APIA).
Valoarea reprezinta o crestere de un punct procentual fata de cea inregistrata dupa primele opt luni ale anului, dupa ce atat vanzarile de automobile romanesti cat si cele de automobile din import au crescut in septembrie fata de luna corespunzatoare a anului 2002, cu 31% si respectiv 14%.
Cresterea pietei auto dupa primele trei trimestre a€“ 16% – se incadreaza in estimarile care se vehiculau la inceputul anului pe piata si care avansau un ritm de crestere pe ansamblul acestui an situat intre 15% si 25%.
Daca importurile de autoturisme au avut in cele noua luni ale acestui an un ritm de crestere lunar intre 15% si 30%, ceea ce a condus la o medie de 22%, masinile romanesti au avut o evolutie mult mai dinamica. Astfel, in patru dintre cele noua luni s-au inregistrat scaderi ale vanzarilor fata de anul trecut (primele trei luni ale anului, cand a incetat fabricatia modelului Dacia SupeRNova, care a fost inlocuit in gama producatorului de la Pitesti de modelul Solenza si in luna august). In celelalte cinci luni ale acestui an vanzarile au crescut, astfel ca pe ansamblu si producatorii nationali au reusit sa pluseze la capitolul vanzari de automobile cu aproape 12%.
In aceste conditii, importurile au ajuns la peste 37.000 de unitati, fata de 31.000 de unitati in primele noua luni ale anului trecut, in timp ce vanzarile de automobile romanesti au ajuns la 57.500 de unitati, fata de mai putin de 50.000 anul trecut.
Cea mai puternica evolutie a cunoscut-o luna trecuta productia de automobile romanesti, care a explodat la mai bine de 10.000 de unitati, adica aproape dublu fata de luna anterioara. In aceste conditii cresterea inregistrata dupa primele noua luni ale anului a fost de peste 10%, comparativ cu doar 3,5% cat se inregistra dupa primele opt luni.
Prima pozitie in topul marcilor vandute in Romania este ocupata la fel ca in ultimii ani de Dacia cu 42.000 de masini vandute in primele opt luni, din care aproape 30.000 de autoturisme si 12.000 de autovehicule comerciale. Celalalt producator local Daewoo Craiova a vandut putin peste 15.000 de automobile, aproape toate fiind autoturisme.
Dintre marcile de import cel mai bine plasata este cea franceza Renault, care a reusit sa vanda  7.400 de automobile pe ansamblul primelor noua luni. Marca ceha Skoda este pe locul doi cu peste 4.600 de unitati vandute in aceeasi perioada. Pe locurile urmatoare se afla germanii de la Volkswagen cu 4.200 de unitati vandute si Peugeot cu 4.000 de unitati. Ford ocupa pozitia a cincea in topul marcilor de import cu putin peste 2.300 de automobile vandute, fiind urmat de Opel, Mercedes si Fiat.
Automobilele diesel au continuat sa fie favorite intre marcile de import, unde reprezinta peste 57% din totalul pietei. Importanta masinilor diesel este confrmata si de faptul ca producatorul national Dacia a decis sa introduca pentru prima data pe un autoturism al sau un motor diesel. Este vorba de Dacia Solenza, modelul lansat  in prima parte a acestui an ca inlocuitor al variantei SupeRNova, cea care a fost anul trecut cea mai vanduta masina din gama Dacia. Din toamna anului trecut Dacia a dotat cu motor diesel si varianta de autovehicul utilitar pick-up.
ionut.bonoiu@zf.ro