Vânzările de asigurări de locuințe – una dintre speranțele asigurătorilor de a-și balansa portofoliile dominate de polițe auto – au scăzut anul trecut cu peste 12% și au ajuns la 590 milioane de lei (133 mil. euro), potrivit datelor Comisiei de Supraveghere a Asigu rărilor (CSA).
Subscrierile au intrat pe o pantă descendentă anul trecut după ce crescuseră puternic în anii anteriori, principala cauză fiind reducerea tarifelor pe fondul competiției agresive dintre asigurători. Companiile de asigurări s-au bătut pe fiecare client deoarece aceste polițe reprezintă o afacere foarte profitabilă, spre deosebire de asigurările auto, care generează pierderi uriașe.
„Scăderea subscrierilor pe segmentul asigurărilor de locuințe este cauzată de recesiunea economică care se transpune în venituri mai mici pentru populație. Nu am observat creșteri ale tarifelor polițelor, din contră, asigurătorii au încercat să fie competitivi“, comentează Valentin Țuca, CEO al brokerului Aon.
Gradul de daunalitate este foarte redus pe acest segment de piață, în ca sările din polițe fiind, la nivelul anului trecut, de opt ori mari decât despăgubirile achitate.
Sumele încasate au fost în 2011 chiar de 14 ori peste nivelul daunelor achitate.
Asigurările de locuințe sunt un segment profitabil pentru asigurători atât timp cât nu se produc evenimente catastrofale care să genereze plata unor despăgubiri de valoare ridicată. Asigurările obligatorii de locuințe – care acoperă doar daunele produse de inundații, cutremure și alunecări de teren – au înregistrat cea mai puternică scădere anul trecut. Subscrierile pe acest segment au însumat 24 milioane de lei, în scădere cu peste 30%.
Portofoliul de asigurări obligatorii de locuințe a intrat pe un trend descendent în a doua jumătate a lui 2011 și a continuat să se reducă și pe parcursul anului trecut, pentru că multe polițe nu au fost reînnoite după primul an de contract. PAID, compania care emite polițele obligatorii, mai avea la sfârșitul lunii martie circa 330.000 de polițe în vigoare, de două ori mai puține decât în perioada de vârf.
Pe segmentul polițelor facultative, care reprezintă peste 90% din piața asigurărilor de locuințe, declinul a fost mai mic, vânzările coborând cu aproximativ 11% anul trecut, până la nivelul de 566 milioane de lei (127 mil. euro). Circa jumătate din casele românilor sunt asigurate printr-o poliță facultativă sau obligatorie.