Brandul de bere Stejar, deținut de liderul pieței locale a berii Ursus Breweries, a fost relansat recent, după ce concentrația de alcool a crescut de la 5,5% la 7%, iar ambalajul fost schimbat. Reprezentanții producătorului de bere susțin că în urma acestor schimbări piața berilor tari va ajunge la 1% din vânzările locale de bere în următoarele 18 luni, adică la peste 17 milioane de litri și 15 milioane de euro, potrivit estimărilor ZF. “Prin repoziționarea Stejar, credem că berile tari (cu concentrație alcoolică de aproximativ 7% – n. red.) vor ajunge să dețină din nou 1% din piața berii în următoarele 18 luni”, a declarat Grant McKenzie, vicepreședintele de marketing al Ursus Breweries, adăugând că a fost demarată și o campanie de promovare pentru Stejar printr-o platformă digitală, evenimente, promovare outdoor (panotaje) și în presa scrisă. El nu a dezvăluit însă valoarea investițiilor realizate în repoziționarea brandului Stejar. În 2008, 1% din vânzările locale de bere reprezentau peste 22 milioane de litri, respectiv vânzări anuale de aproape 18 milioane de euro (după prețul la raft). Aceasta înseamnă că Stejar vindea în 2008 peste 11 milioane de litri în valoare de aproape 10 milioane de euro (preț raft), vânzări care ar putea fi din nou atinse până la finalul anului 2011, potrivit estimărilor ZF. Principalii competitori ai berii Stejar sunt brandurile Tuborg Strong, cu o concentrație alcoolică de 7,2%, – deținut de United Romanian Breweries Bereprod, Silva Brună, cu 7% alcool, produs de Heineken România, și specialități ca Leffe, brand importat de Bergenbier SA – cu peste 6,5% alcool.