Vânzările producătorului francez de ciment Lafarge pe piața locală s-au redus anul trecut cu aproape 20%, “pe fondul condițiilor economice dificile din România”, potrivit raportului anual privind activitatea la nivel mondial în 2010 a companiei. Astfel, volumul vânzărilor Lafarge pe piața locală a scăzut cu 18,5% în anul 2010 comparativ cu anul precedent, iar alte efecte, cum ar fi prețurile sau mixul de produse, au avut un impact negativ de 1,4% asupra vânzărilor. De asemenea, Lafarge estimează că piața românească a cimentului se va contracta cu până la 7% în 2011, -4% fiind cel mai optimist scenariu, se arată în raportul anual al companiei. În raportul anual al grupului nu au fost făcute referiri la evoluția businessului Lafarge în România și pentru diviziile de agregate și betoane, însă în 2009 afacerile totale din România ale producătorului francez de ciment au consemnat un regres de 34%, până la 242,8 milioane de euro.

Subiecte #Lafarge