Vânzările de mașini de peste 100.000 de euro au înregistrat o creștere “explozivă” în primele cinci luni ale acestui an, în ciuda situației economice actuale dificile, când piața auto continuă declinul de peste 30%.

Dacă în intervalul ianuarie-mai din 2009 s-au înmatriculat 23 de unități, în aceeași perioadă din 2010 s-au înregistrat peste 40 de automobile de lux, potrivit statisticilor Direcției Regim Permise și Înmatricularea Vehiculelor (DRPCIV).

Dublarea vânzărilor de mașini de lux, din care aproape jumătate reprezintă modele Ferrari de peste 200.000 de euro, reprezintă o consecință a relaxării ușoare a normelor de finanțare în primele luni ale acestui an, potrivit jucătorilor din piață.

“Apetitul de consum al clientului nu a crescut în acest an. Cel mult putem spune că s-a obișnuit cu actuala criză economică. Anul trecut în primele luni finanțarea era blocată, nu se ofereau credite sau leasing pentru nicio mașină de lux. Acum tot nu putem spune că merge creditarea, dar nu mai este blocată”, a spus Adrian Pascu, brand manager pentru Porsche, Bentley și Lamborghini în cadrul Porsche România.

Wenzel Weber, directorul general al Automobile Bavaria, companie controlată de omul de afaceri Michael Schmidt și cel mai mare dealer BMW de pe piața locală, se așteaptă ca revenirea economică să fie anunțată întâi de segmentul superior al pieței, unde în general achizițiile sunt realizate de către persoane juridice.

“Când oamenii de afaceri văd că obțin un câștig, vin să-și cumpere o mașină, ca răsplată pentru munca depusă”, a spus Wenzel Weber.

În ceea ce privește segmentul inferior al pieței, de 10-20 de mii de euro, clienții sunt în general persoane fizice care sunt mai reticente în ceea ce privește achiziția unei mașini, mai ales în contextul în care nu au primit nicio mărire de salariu de 1-2 ani și au de achitat un credit. Odată ce mediul de business își va reveni, iar oamenii vor avea o creștere a veniturilor, abia atunci se va vedea o îmbunătățire a acestui segment, în opinia directorului Automobile Bavaria.

Chiar și așa, jucătorii din piață văd un rezultat mai slab în a doua jumătate a acestui an, când noile măsuri de austeritate ale Executivului vor avea un impact direct sau indirect asupra mediului de afaceri de pe piața locală.

Subiecte #masini de lux