Luna trecuta, Porsche a inregistrat pe piata locala o triplare a vanzarilor in comparatie cu luna iulie a anului trecut la 16 unitati, in timp ce Audi, marca premium a grupului Volkswagen-Audi, a inregistrat o majorare de peste 70% a modelelor comercializate, la 252 unitati, potrivit reprezentantilor Porsche Romania, reprezentantul pe piata locala a marcilor VW, Audi, Seat, Skoda si Porsche.
Vanzarile totale Porsche in acest an au fost de 84 unitati, in crestere cu 100% fata de cele 42 unitati comercializate in primele sapte luni din 2006. Cea mai mare crestere s-a datorat noilor modele supersport ale gamei 911.Reprezentantul oficial pe piata locala a inregistrat sase comenzi pentru modelul de top 911 Turbo, dintre care doua reprezinta versiunea cabrio a acestuia, prezentata oficial in luna mai. Pretul unui 911 Turbo depaseste 140.000 de euro (cu tot cu TVA), iar viteza maxima a acestuia este de peste 300 km/h. Pentru modelele GT2 si GT3, preferate in special de cei ce doresc un model cat mai apropiat celui de competitii, Porsche Romania a primit doua comenzi ferme. Pretul unui Porsche 911 GT3 porneste de la 114.752 euro, TVA inclusa, in timp ce 911 GT2 depseste 210.000 de euro.
In primele sapte luni ale anului, vanzarile Audi s-au apreciat cu peste 55% fata de aceeasi perioada a anului trecut, cele mai bine vandute modele fiind A4 cu 414 unitati si SUV-ul Q7 cu 398. Productia modelului A4 a fost micsorata, acesta urmand a fi scos din productie in lunile urmatoare. In cadrul Salonului Auto de la Frankfurt va fi prezentata urmatoarea generatie a modelului de clasa medie, acesta urmand a fi lansat in Romania la sfarsitul acestui an. Din gama modelelor sportive ale constructorului, s-au livrat in luna iulie 12 unitati din noul coupe Audi A5 si un R8, model lansat pe piata locala la sfarsitul lunii mai.
Volkswagen a inregistrat o dublare a vanzarilor in luna iulie fata de aceeasi perioada a anului trecut la 2270 unitati, in comparatie cu aprecierea de 42% din luna iunie. Cel mai bine vandut model al gamei se mentine VW Polo cu 2.863 unitati, urmat de Passat cu 2.102 unitati, cel mai bine vandut model al clasei medii in primele sase luni ale anului, potrivit statisticilor APIA. In cadrul Salonului Auto de la Bucuresti, Porsche Romania va lansa si versiunea facelift a limuzinei Phaeton, care dispune acum si de doua noi motorizari diesel, cel de 233 CP care indeplineste normele Euro 4 si cel cu zece cilindri in V de 313 CP. Alaturi de limuzina la SIAB va fi prezent in avanpremiera si VW Tiguan, noul SUV compact al gamei, al carui pret de baza porneste de la 22.842 unitati. Incepand cu luna iulie s-au putut inregistra comenzi si pentru noul Golf Variant, realizat pe platforma comuna cu sedanul compact Jetta. Pretul noului model porneste de la 15.361 euro, TVA inclusa, pentru versiunea de baza echipata cu motorul pe benzina de 1,4 litri si 80 CP si poate ajunge la 23.875 euro pentru modelul de top.
La nivelul lunii iulie, Skoda a inregistrat o crestere de 16% la 2.234 unitati, in comparatie cu aceeasi perioada a anului trecut. In primele sapte luni cresterea totala fata de perioada ianuarie-iulie din 2006 a fost de 25%, la 13.581 modele. Luna trecuta, reprezentantul Skoda a lansat pe piata locala noua Skoda Praktik, model utilitar sub 3,5 tone realizat pe platforma comuna cu monovolumul Roomster. Pretul modelului Praktik porneste de la 10.210 euro, TVA inclusa pentru versiunea echipata cu motorul pe benzina de 1,2 litri si poate ajunge la 12.359 euro pentru modelul diesel.
In luna septembrie Porsche Romania va lansa noul Seat Altea Freetrack, model realizat pe baza platformei compacte a grupului german disponibil atat cu tractiune fata cat si cu tractiune integrala. Pretul de baza al modelului este de 25.027 euro, TVA inclusa, pentru versiunea cu tractiune doar pe puntea fata si motor diesel de 2,0 litri si 140 CP si ajunge la 28.565 euro pentru modelul de varf.
Companii
Vanzarile de masini Porsche s-au dublat
Luna trecuta, Porsche a inregistrat pe piata locala o triplare a vanzarilor in comparatie cu luna iulie a anului trecut la 16 unitati, in timp ce Audi, marca premium a grupului Volkswagen-Audi, a inregistrat o majorare de peste 70% a modelelor comercializate, la 252 unitati, potrivit reprezentantilor Porsche Romania, reprezentantul pe piata locala a marcilor VW, Audi, Seat, Skoda si Porsche