Compania de cercetare a pietei IT Gartner si-a revizuit in sens negativ previziunile in ceea ce priveste vanzarile mondiale de PC-uri, pe fondul scaderii consumului pe teritoriul Statelor Unite.
Compania de analiza se asteapta acum la vanzari totale in valoare de 185 de milioane de unitati pe 2004, ceea ce reprezinta o crestere de 12,6% fata de 2003. Anterior, Gartner pronosticase o crestere de 13,4% pentru anul in curs, comparativ cu cel anterior.
Unul dintre motivele revizuirii negative a fost cererea sub asteptari din trimestrul al doilea, a declarat Kiyomi Yamada, analist la Gartner. In perioada aprilie-iunie, distributia de PC-uri la nivel mondial a crescut cu 13% fata de aceeasi perioada a anului trecut, o diferenta notabila fata de cresterea anterior anticipata, de 14,1%. Cererea scazuta din partea consumatorilor, mai ales a celor din Statele Unite, a afectat vanzarile din trimestrul doi, a adaugat analistul Gartner.
Cererea de PC-uri din partea companiilor a fost de asemenea moderata, pentru ca managerii au preferat sa tempereze achizitiile de computere noi pana cand tendinta de evolutie a economiei americane va deveni mai clara, au spus cei de la Gartner. Upgrade-urile periodice de calculatoare sunt percepute ca fiind o strategie-cheie pentru companii, in ciuda faptului ca inca dinainte de 2000 nu s-a mai inregistrat o tendinta generala de a achizitiona calculatoare noi.