Circa 84.000 de români au cumpărat o poliță de asigurare obligatorie (PAD) a locuințelor în ultimele două luni, ceea ce înseamnă că în medie s-au vândut 1.800 de polițe în fiecare zi lucrătoare, mult sub ritmul de subscriere – de 5.000-6.000 de polițe pe zi – înregistrat în luna iunie și în prima jumătate a lunii iulie.
Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor (PAID), compania care emite polițele obligatorii, a ajuns în prezent la un portofoliu de 807.000 de polițe, reprezentând 9,6% din totalul locuințelor din România. Valoarea primelor brute subscrise de PAID se ridică la 13 mil. euro (circa 55 milioane de lei). PAID a plătit 31 de despăgubiri asiguraților, una dintre acestea fiind o daună totală cu o valoare de 20.000 de euro. Alte 42 de dosare au fost avizate și se află în curs de soluționare, valoarea rezervelor de daune constituite de companie ridicându-se la 400.000 de lei. PAID a constituit în total rezerve de daune, rezerve tehnice și rezerve de catastrofă de 31 milioane de lei (7,2 mil. euro). Compania are și un program de reasigurare de tip excedent de daună cu o capacitate de 300 mil. euro.
Bănci și Asigurări
Vânzările de polițe PAD au încetinit puternic în lunile august și septembrie