Vânzârile de notebook-uri, televizoare și telefoane mobile inteligente sunt printre puținele care au înregistrat creșteri în al doilea trimestru, în contextul în care piața de electronice, electrocasnice și produse IT&C a înregistrat un nou declin, potrivit companiei de cercetare GfK.
Piața locală a bunurilor de folosință îndelungată a scăzut cu 15% în T2, la 266 de milioane de euro, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, când a fost de 313 milioane de euro.
Dan Ostahie, patronul Altex, unul dintre cei mai mari retaileri electro-IT, susține că piața nu a scăzut cu 15%. “Scăderea a fost mai mică, în linie cu situația economică”, a spus Ostahie. Potrivit GfK, vânzările de televizoare au crescut cu peste 10% datorită Campionatului Mondial de Fotbal și promoțiilor retailerilor din luna iunie pe fondul creșterii TVA. De asemenea, s-au vândut cu 28,5% mai puține telefoane mobile, smartphone-urile fiind singurul grup de produse care și-a mărit vânzările în unități. Cea mai mare scădere a avut-o sectorul imprimantelor, respectiv de 28,9%, pe fondul lipsei de proiecte publice. Valoarea pieței a fost de 7 milioane de euro.
Dintre cele șapte segmente ale pieței locale de bunuri de folosință îndelungată monitorizate de GfK, singurul care a înregistrat o creștere a fost cel al electronicelor de larg consum, respectiv de 1,3%, atingând vânzări de 55 milioane euro. Anul trecut vânzările de bunuri de larg consum au scăzut cu 42,6%, la 1,42 miliarde de euro.