Producătorul de cosmetice Farmec Cluj-Napoca a avut în primele șapte luni vânzări de 72,5 milioane de lei, în creștere cu 12,4% față de aceeași perioadă a anului trecut, pe fondul lansării de noi game de produse, a anunțat luni compania. Unul dintre vectorii care au contribuit la creșterea vânzărilor l-a constituit lansarea în prima parte a acestui an a unei game noi de cosmetice, cu o formulă bazată pe argilă naturală din Munții Pădurea Craiului și extract ecocertificat de goji, potrivit unui comunicat al Farmec. Și pentru restul anului Farmec mizează pe creșterea cifrei de afaceri, bazându-se pe vânzările de pe piața locală și pe extinderea pe piețe externe. Anul trecut compania a avut potrivit datelor publicate de Ministerul Finanțelor afaceri de aproape 111 milioane de lei și un profit de 8,3 milioane de lei, indicatori în creștere față de anul anterior, când Farmec a raportat afaceri de 95,9 milioane lei și un rezultat net de 5,1 milioane de lei.