Grupul francez de utilitati Gaz de France (GdF) a consemnat vanzari de 9,053 miliarde de euro in primele trei luni ale anului, in scadere cu 11,5% comparativ cu valoarea aferenta perioadei similare din 2006, pe fondul temperaturilor relativ ridicate si al reducerii preturilor.
Rezultatul s-a plasat sub previziunile analistilor, care plasau vanzarile la 9,1-9,63 miliarde de euro.
“Scaderea de 11% fata de perioada corespunzatoare din 2006 este rezultatul direct al vremii foarte calde din Franta si din Europa, in aceasta iarna”, se arata intr-un comunicat al grupului.
Vanzarile principalei divizii a grupului, de furnizare de energie si servicii, au coborat cu 11,7%, la 7,78 miliarde de euro, iar divizia de infrastructura, care asigura transmisia, depozitarea si distributia gazelor naturale in Franta si in strainatate, a generat venituri de 2,66 mld. euro, comparativ cu 3,04 mld. euro in primele trei luni din 2006.
GDF este prezent pe piata romaneasca prin intermediul firmelor Distrigaz Sud, Depomures Targu-Mures, Vital Gaz si Gena Rom Gestiune Energetica. In luna februarie 2007, grupul a preluat, prin intermediul diviziei Gaz de France International, un pachet de actiuni reprezentand 65% din capitalul social al Amgaz Medias.
Business Internaţional
Vanzarile GDF au scazut cu 11,5% in primul trimestru, la 9 mld. euro
Grupul francez de utilitati Gaz de France (GdF) a consemnat vanzari de 9,053 miliarde de euro in primele trei luni ale anului, in scadere cu 11,5% comparativ cu valoarea aferenta perioadei similare din 2006, pe fondul temperaturilor relativ ridicate si al reducerii preturilor