Vanzarile L’Oréal Romania au crescut in primul trimestru al acestui an cu peste 40% in franci francezi si 90% in lei fata de aceeasi perioada a anului trecut, a declarat pentru Ziarul Financiar Dan Zloteanu, director de maketing L’Oréal Romania.

Cifra de afaceri a L’Oréal Romania a inregistrat in 2000 o crestere de peste 40%, fata de anul 1999, compania romaneasca detinand, ca nivel de crestere, locul cinci in toate filialele din lume. Profitul inregistrat a fost de peste 5% din valoarea vanzarilor.

Pentru anul 2001, compania doreste o crestere de cel putin 35% si un profit de 7-8 %, a spus Dan Zloteanu, care nu a comentat cifra de afaceri, estimata la cateva zeci de milioane de $.

“Anul viitor e posibil sa avem o crestere mai mare datorita unor proiecte speciale, care sunt in desfasurare, si lansarii unui produs nou care credem ca va avea un mare succes si in Romania. Pentru viitorul apropiat pregatim noua colectie de vara L’Oréal machiaj”, a mai spus directorul de marketing al companiei.

L’Oréal Romania, filiala a L’Oréal Paris, este reprezentanta autohtona a Diviziei Produse Publice (distributie si comercializare de produse de larg consum). Aceasta divizie este una dintre cele patru componente ale L’Oréal, alaturi de Lancome, Vichy si L’Oréal Professional. Produsele ultimelor trei divizii sunt prezente pe piata din Romania prin intermediul importatorilor independenti.

Reprezentantii companiei sustin ca in comportamentul de cumparare al consumatorului roman s-au inregistrat schimbari in prima parte a acestui an, pentru ca preferintele acestuia se indreapta catre produse de calitate, chiar daca pretul este destul de mare.

“Tendinta este confirmata de cresterea ponderii produselor din import, cu preturi mai mari, fata de produsele locale, la preturi mai accesibile. Aceasta tendinta este favorabila pentru L’Oréal”, explica directorul de markenting L’Oréal Romania.

L’Oreal are ca domenii de activitate piata de vopsele de par (unde este lider cu o cota valorica de 17,8%), piata cremelor (unde este lider cu 23,5% din valoarea pietei – 14,5% la Plenitude si 9% Synergie) si pietele de sampon, parfum si machiaj.

Concurenta L’Oreal in Romania este impartita pe domenii: Procter& Gamble si Unilever la sampoane; pe piata de creme de ingrijire este in competitie cu Nivea si Pond’s; in domeniul vopselelor de par “se bate” cu Wella, Rilken, Londa si Palette; la machiaj competitia este reprezentata de Rimmel, Margaret Astor, Max Factor si Nivea Beaute; Coty si Sarantis sunt competitorii la parfumuri.