Producătorul de medicamente generice Actavis România va avea în acest an afaceri în scădere cu 10%, la 96,3 milioane euro, pe fondul creșterii concurenței din segmentul oncologic, care generează 80% din vânzările companiei, și al sumelor neîncasate pentru medicamentele livrate. În 2009, compania a înregistrat o cifră de afaceri de 107 milioane de euro. “Față de anul trecut există o scădere cu aproape 10%, care se explică prin faptul că în piață competiția este mult mai activă, sunt mai mulți competitori pe oncologie, zonă care rămâne în continuare pilonul nostru de bază ca segment de business, dar și din cauza arieratelor din sănătate”, a declarat directorul general al companiei, Alina Culcea. Culcea a spus că se așteaptă și la o scădere a profitului companiei în acest an, care ar urma să reprezintă 10% din cifra de afaceri, față de 2009, când s-a ridicat la 15%. Reprezentantul companiei a adăugat că anul acesta a renunțat la mai mulți distribuitori și farmacii din cauza riscului mare de neîncasare a banilor pentru medicamente. Piața de profil va ajunge în acest an la peste 8,8 miliarde de lei, potrivit estimărilor firmei de cercetare și studii de piață Cegedim.
Companii
Vânzările producătorului de medicamente Actavis scad cu 10%
Producătorul de medicamente generice Actavis România va avea în acest an afaceri în scădere cu 10%, la 96,3 milioane euro, pe fondul creșterii concurenței din segmentul oncologic, care generează 80% din vânzările companiei, și al sumelor neîncasate pentru medicamentele livrate.