Summer time, when the livin”s easy. Asa o fi, ca in celebrul blues, desi tristetea sfasietoare a melodiei te duce mai degraba cu gandul la ceva pierdut pentru totdeauna, la o vara de acum cine stie cati ani, cand sigur ca-ti era mai usor si nu doar pentru ca era vara.
E mai usor pentru ca valul de caldura iti inabusa pornirile ascutite, furtunoase, te misti mai molatic si gandesti incet, soptit, cu economie, ca si cand ar trebui sa-ti dramuiesti energia pentru altceva, mai bun.
Ceva ce ar fi sa vina mai incolo, spre toamna, cand te intorci acasa (daca ai plecat pe vreundeva) sau in tine insuti, cel tracasat, preocupat, gata sa o ia de la capat, cu forte proaspete, dupa concediu sau dupa vacanta. Cand ceilalti asteapta de la tine un suflu nou, o idee, ceva, o miscare viguroasa sau macar o reactie ferma. Nu ca acum cand nu stii incotro s-o apuci, ce sa faci cu timpul asta reglementat-liber, prevazut in Codul muncii, de la care asteptai, cu ani in urma, marea cu sarea si uite ca nu e decat o zbatere in plus, o vanzoleala de sentimente contradictorii care te paralizeaza mai rau decat pacla asta fierbinte, compacta, singura certitudine a verii.
Sa zugravesti (sau nu), sa schimbi ceva (prin casa), sa-ti vizitezi prietenii cu dare de mana care toata iarna te-au invitat in casele lor de vacanta, sa te reapuci de scris serios sau sa zaci, pur si simplu (concediul e “de odihna”), pe o terasa imaginara, cu o mare imaginara in fata. Asta da, nici nu costa si poti sa ti-o inchipui cum vrei. Esti liber sa o faci. Poate de aceea e mai usor vara, iti da senzatia asta indicibila de libertate.