Vartejul (VI)

Actuala criza mondiala, plecata din America, avandu-si baza de lansare in supraconsum, a devenit posibila in secolul XXI, cand obezitatea a inceput sa loveasca fara mila fiinte umane si economii. Pentru ca si economiile au aratat ca pot fi obeze: umflate cu depasiri de consumuri productive, cu deficite mari si cu inflatii perfide.

Pe oameni, insa, excesul de consum impins catre viciu, cu multiplele lui stari – pana la cele extreme, exprimate prin mania cumparaturilor si prin nesabuinta – ii loveste de doua ori. Mai intai e lovita sanatatea; apoi sunt lovite bugetele de familie. Dar dictonul latin “E o masura-n toate” mai are o fateta. Daca excesul de consum e periculos, la fel de periculos este si subconsumul. In orice sens ar fi depasita linia de echilibru, in sus ori in jos, loviturile sunt naprasnice. Iar dimensiunile raului produs depind intotdeauna de cat de putin sau de cat de mult este intrecuta masura. In cazul subconsumului, consecintele apar pe multiple planuri. O buna parte a populatiei planetei, pentru care consumul nu este structurat optim sau macar adecvat, nu numai ca se lupta cu bolile, dar suporta si deprimarea morala produsa de austeritatea fortata. Mai departe, consecintele se regasesc in activitatea economica, pentru ca nici performantele tehnice si nici eficienta nu pot fi obtinute cu oameni demoralizati, care aduc cu ei la munca povara grijilor de acasa. Iar acum, in vremuri de criza, cei saraci – condamnati la subconsum – vor fi si mai saraci. Problemele economice, sociale, politice ale oricarei tari – mari, medii sau mici; bogate ori sarace; dezvoltate sau in dezvoltare – sunt legate prin miliarde de fire de consum. Desigur, sunt legate si de productie. Este un lucru cert ca productia, in masura in care isi asigura structuri functionale, eficienta tehnica si eficienta economica, scotand pe piata bunuri si servicii performante, are o contributie importanta la rezolvarea acestor probleme. Dar un rol esential, inclusiv in stimularea productiei, il are organizarea consumului. Pentru ca nu consumul in sine a produs criza financiara, ci dezorganizarea lui. Consumul are un copil preferat: confortul. Inclinatia oamenilor pentru o viata civilizata, placuta si comoda. Locuinta nu mai este demult doar un adapost. Ea a devenit un spatiu vital. Numeroase meserii sunt legate de amenajarea acestui spatiu, pe care fiecare si-l doreste incapator, sanatos, luminos, frumos, aranjat intr-un anumit stil. Si, desigur, avand la dispozitie apa rece si cu apa calda douazeci si patru de ore din douazeci si patru; aparatura moderna, electrocasnica, electronica si de comunicare; un cadru intim placut. La care se adauga automobilul si atatea alte lucruri menite sa-i asigure familiei un univers material si spiritual agreabil. Iar toate astea nu mai sunt nici capricii si nici simple placeri. Sunt nevoi stringente. Confortul este o nevoie stringenta a oamenilor. Ei, astazi, nici nu-si mai concep viata fara un minim de confort, prin care pofta de consum dobandeste expresia cea mai sintetica, de fapt cea mai rafinata. Dar cand goana dupa confort si dupa lux ajunge la exagerari ce depasesc orice inchipuire, cum se intampla de cativa ani incoace, dezorganizarea consumului nu mai poate fi evitata. Deindata ce capitalismul a trecut la organizarea consumului, in conditiile unei productii performante de bunuri si servicii, creditul ipotecar si creditele de consum au gasit un teren fertil si s-au extins. Numai in capitalism, desigur. Pentru ca in capitalism – nu si in comunism! – conceptele de economisire si de creditare, adaptate cerintelor pietelor financiare in dezvoltare, capatau conotatii noi, sensuri noi, un continut nou. Tarile ce promoveaza economia de piata s-au despartit definitiv de vechile tipuri de economisire si de creditare, restranse; a prins cheag un nou stil, fundamental schimbat, corespunzator vremurilor noi. Dar si creditul – una din sursele importante de consum si de confort – trebuie sa se supuna dictonului “E o masura-n toate”. Cand se sare calul lucrurile iau o intorsatura dramatica. Capitalismul, promovand creditul, a obtinut doua efecte puternice dintr-o singura lovitura. Primul efect: productia a renuntat la trenurile personale si a urcat in trenuri rapide. Caci creditele, contribuind la extensiunea sustinuta a cererii de consum, au impins lucrurile catre crestere economica. Si, deci, catre amplificarea si diversificarea ofertei de bunuri si de servicii. Al doilea efect: prin aceleasi credite, mase critice de salariati, cu deosebire din categoriile cu meserii sigure, au fost legate de munca, de performanta. Pentru ca numai muncind si castigand bine pot sa se bucure de agoniseala facuta cu bani imprumutati. Bancile avand o singura pretentie: ca toate aceste familii sa ramana solvabile, sa-si achite la timp datoriile. Legarea populatiei de munca prin credite pentru case si pentru consum s-a dovedit a fi o inovatie revolutionara. Largita si imbunatatita neincetat, a devenit o arma cu bataie lunga in razboiul pentru productivitate si pentru eficienta economica. Folosita insa in exces, arma s-a intors impotriva celor care au conceput-o, starnind actualul vartej. Un vartej ce loveste intreaga planeta.  

• Continuare miercurea viitoare