Marele paradox al clasicilor consta in faptul ca pe de-o parte ne fac mereu sa credem ca stim totul despre ei, pe de alta ne ofera mereu surprize, fie biografice, fie bibliografice. In acest sens, Vasile Carlova, primul poet modern roman, ar putea fi si cap de serie printre “ofertantii” de surprize.
Istoriile literare au dedicat scurtei sale vieti si opere un spatiu “pe masura”, Carlova ramanand pana in zilele noastre un mare poet mai putin cunoscut. S-a nascut la 4 februarie 1809, probabil la Niscov, ca fiu al medelnicerului Ionita Carlova si al Sevastitei. Ramas orfan de tata la varsta de doi ani iar de mama la opt, copilul trece impreuna cu cele doua surori ale sale sub tutela rudelor dinspre mama, mai exact a surorii mamei, Elena, casatorita cu stolnicul Nicolae Hiotu. Acesta din urma mostenise de la tatal sau, medelnicerul Scarlat, case in Targoviste si mosia numita “Mahalaua de peste garla ot Targoviste”, ceea ce explica prezenta pentru un timp a viitorului poet la Targoviste si Bucuresti.
Rudele ii rezerva o educatie aleasa, cu profesori in familie, tanarul invatand astfel franceza si greaca moderna alaturi de colegul si prietenul sau Grigore Alexandrescu. In anul 1825, el isi incearca talentul literar scriind “Pastorul intristat”, “Inserarea” si “Ruinurile Targovistei”, iar in 1830 intra in militia nationala, ca ofiter de cavalerie cu gradul de sublocotenent. Acum scrie ultimele doua poezii: “Rugaciunea” si “Marsul ostirii romane”.
Din documente inedite, pe care azi ni le pun la dispozitie rude indepartate ale poetului, reiese ca el a murit la 13 septembrie 1831. Holera, care bantuia in Balcani si in tarile din centrul Europei, a fost adusa de trupele turcesti. Intr-o aglomeratie, probabil la un bal, Carlova a facut cunostinta cu aceasta boala necrutatoare. Iata ce scrie varul sau Grigore Lacusteanu in amintirile sale: “La anul 1831, Vasile Carlova, fiind in lagarul Craiovei, s-a bolnavit de dessinterie; transportandu-l in Craiova, a si murit in luna septembrie, aflandu-ma numai eu langa patul mortii sale, ca cel mai iubit var al sau si amic cu care am copilarit”.
Daca Vasile Carlova se stingea din viata la numai 22 de ani, se spune ca varul sau, care avea 18 ani, ar fi facut un gest supraomenesc, alergand cu calul trei sute de kilometri pentru a-l mai prinde in viata.
Au circulat multe legende in legatura cu sfarsitul vietii poetului, dar cea mai tulburatoare dintre toate ramane aceea pe care tot rudele ne-o pun la dispozitie: “Dupa un drum cu olacul, ajunse in capitala Olteniei, zdrobit de oboseala si bolnav. . Carlova isi mangaie animalul favorit, il saruta si zise soldatului: “.
Peste trei zile, Carlova inchise ochii pentru vecie. Corpul poetului a fost inmormantat in cimitirul din apropierea catedralei Madona Dudu, dar cimitirul avea sa fie desfiintat in 1911. Osemintele si troita au fost mutate atunci in cimitirul Sineasca de la periferia Craiovei. Nemaisupravegheata de nimeni, troita a disparut insa la un moment dat si, o data cu ea, mormantul primului poet modern roman.
Nimeni nu mai stie azi unde se afla osemintele aceluia care prin numai cinci poezii, cateva traduceri si o biografie curmata la 22 de ani a deschis o noua era in istoria literaturii romane. Preromanticul “Pastor intristat” Vasile Carlova avea sa netezeasca prin elegiile sale drumul pe care va merge spre universalitate insusi Eminescu.