Initiativa parlamentarilor PDL reprezinta un abuz care ar
determina specialistii din banca centrala sa migreze catre bancile
comerciale, care ofera deja salarii mai mari, si ar afecta
performantele BNR, a declarat Adrian Vasilescu, consilier al
guvernatorului BNR, citat de Mediafax.
“Daca la BNR media salariilor este mai mare decat la alte
institutii ale statului (…) asta se intampla din doua motive;
primul este ca majoritatea covarsitoare a personalului aduna studii
superioare, doctorate, specializari in marile centre financiare ale
lumii (…), iar al doilea motiv este ca un abuz, ca acela pe care
si l-ar dori semnatarii scrisorii, i-ar determina pe cei mai multi
dintre specialistii bancii centrale sa plece in bancile comerciale,
indeosebi in cele cu capital strain, unde si acum salariile sunt
mai mari decat cele de la BNR. Isi doreste cineva dezorganizarea
acestei institutii?”, a spus Vasilescu.
Deputatul PDL Daniel Oajdea a declarat ca un grup de 22 de parlamentari ai PDL au adresat, marti, o scrisoare deschisa FMI in care ii solicita reanalizarea conditiilor impuse Romaniei astfel incat sa poata fi inclusa in legea salarizarii unitare si BNR, CNVM, CSA si CSSPP. Cititi mai mult despre salariile de la BNR pe www.mediafax.ro