“Ar trebui să avem un nou Papă pentru Paști”, a declarat în cadrul unei întâlniri cu presa părintele Federico Lombardi, adăugând că un conclav ar urma să fie organizat în următoarele 15-20 de zile după demisie. Benedict al XVI-lea, care are 85 de ani și nu va participa la conclav, urmează să se retragă într-o mănăstire din incinta Vaticanului, după un sejur inițial în reședința papală de vară din Castel Gandolfo, în apropiere de Roma.
Eveniment
Vaticanul anunță "un nou Papă pentru Paști"
Purtătorul de cuvânt al Vaticanului a anunțat, luni, un "nou Papă pentru Paști", după demisia lui Benedict al XVI-lea, care va intra în vigoare la 28 februarie, relatează AFP.