Cu ani in urma, daca treceai pe strada ce duce de la gara veneziana Santa Lucia spre Ponte Rialto si apoi catre Piata San-Marco, parcurs inevitabil pentru turisti, in dreptul unei mici piete pe care se inalta statuia umanistului Paolo Sarpi vedeai o cladire impunatoare, dar adusa in stare destul de jalnica, cu ferestrele batute in scanduri, si evident nelocuita, lasata in parasire. Putini stiau, chiar dintre localnici si cu atat mai mult dintre putinii turisti romani care treceau prin Venezia in anii dinainte de 1989 ca aceasta cladire (pentru venezieni – Palazzo Correr) apartinea statului pentru a gazdui pictori, istorici sau lingvisti romani, veniti sa lucreze, sa faca cercetari. Astazi, pe cladirea refacuta si am zice renascuta o placa ne indica “Instituto Romeno di cultura e ricerca Umanistica”. Intelectualii venetieni il cunosc, caci institutul desfasoara o activitate culturala sustinuta: conferinte, simpozioane, expozitii, seri de muzica, prezentari de carti. Intr-un oras oarecum special ca Venetia, unde intelectualii constituie o lume mai curand inchisa, un cerc de elita, nu era usor sa creezi un grup de prieteni, de frecventatori asidui, permanenti ai Institutului. Se cuvine recunoscut meritul entuziastului profesor Ion Bulei, care a stiut sa impuna Institutul in viata culturala a Venetiei, dupa cum a stiut, colaborand cu Universitatea, sa ajute la reintoarcerea in cadrul acesteia – ca materii de predare – a limbii si literaturii, a istoriei si culturii romane. Sub conducerea noului director Prof. Ioan Aurel Pop, activitatea Institutului isi continua mersul ascendent, prezentand un program tot mai bogat, mai variat, mai interesant. O mentiune deosebita merita munca de cercetare depusa in cadrul Institutului, ale carei rezultate isi afla oglindirea in publicarea periodica a analelor, sub titlul “Quaderni della Casa Romena di Venezia”. Ingloband studii de istorie, de teorie si critica literara (scrise in italiana, franceza, engleza sau germana, deci accesibile unui public larg de specialisti), aceste volume au un profil complex. De pilda in ultimul numar aparut sunt reunite studii de arheologie, de istorie propriu-zisa, dar si de arhivistica, de istorie literara, privind arii geografice dintre cele mai variate, in fond acoperind tot teritoriul european de la rasarit la apus si urcand pe scara timpului din antichitate pana in zilele noastre. “Quaderni” sunt un ajutor pretios pentru cei ce se intereseaza de cultura romana, pentru cei ce o studiaza in diferitele universitati italiene. Iar numarul acestora este in crestere, dupa cum o demonstreaza activitatea lectoratelor de limba romana, care functioneaza pe langa principalele universitati din Italia (Roma, Padova, Udine, Milano, Torino, Pisa, Forenta, Bari, Catania, Neapole).
Si in munca acestor profesori este prezent, in afara de aspectul didactic, cel de creatie stiintifica, asa cum o dovedeste din plin aparitia recenta a volumului “Grammatica practica della lingua rumena” a prof. Valentina Negritescu, care lucreaza ca lector la Universitatea din Milano. Cartea a fost realizata in colaborare cu Davide Arrigoni, un student italian al profesoarei Negritescu, lucru cu o semnificatie evident pozitiva. Desigur carti pentru invatarea limbii de catre straini exista, de obicei concepute la modul generic, nu vizand anumiti vorbitori de limbi straine. In acest sens, lucrarea Valentinei Negritescu se impune de la inceput prin viziunea ei speciala: este vorba de un anume auditoriu, de cel italian. Cunoasterea indeaproape de catre autori a individualitatii lingvistice a potentialilor cititori ai cartii a ingaduit comentarii si sistematizarea a materialului, tinand seama de perspectiva comparata a limbilor romana si italiana. Scopul urmarit era de a da o gramatica a vorbirii, deci de a forma competenta si deprinderi lingvistice, ceea ce a fost inlesnit de numeroasele exercitii de diferite tipuri (un al doilea volum anexa la lucrare contine cheile exercitiilor). Autorii au avut mereu in vedere procesul de comunicare si necesitatile lui. De aceea, pe primul plan a stat ideea instrumentului de comunicare pe care il reprezinta gramatica nationala. Trebuie mentionata ca o latura interesanta si inovatoare a lucrarii: anume utilizarea diverselor tipuri de texte (literar, poezie, proza, sau filosofic, publicistic, inclusiv de internet).
Relatia dintre intentia comunicativa si realizarea actului comunicativ este mereu prezenta in structura lucrarii si mereu urmarita pe parcursul prezentarii si explicarii materialului gramatical. Aceasta da incontestabila “vioiciune” manualului si face interesanta si atragatoare lectura, faciliteaza procesul de insusire a unui material ce prezinta, desigur, dificultati. In aceasta perspectiva se intelege si prezentarea, mai bine zis succesiunea materialului in interiorul gramaticii, care se abate de la ordinea traditionala, general acceptata. In acest plan se pot naste unele nedumeriri: de ce apar atat de tarziu verbele auxiliare (unitatea 9)? Si de ce “exilarea” tocmai in lectia 37 (din totalul de 45) a imperfectului si a perfectului compus (lectia 41). Desigur, acest criteriu explica si introducerea timpurie a numeralelor (unitatea 10).
Trebuie subliniat ca un merit incontestabil al lucrarii stilul clar, explicatiile exacte, riguroase, prezentarea accesibila, exemplele la obiect, limpezi si executia grafica reprosabila.