Veniturile bugetare au crescut în primele patru luni cu circa 7,4% comparativ cu aceeași perioadă a lui 2011, fiind în linie cu proiecțiile pentru întreg anul, însă cheltuielile bugetare au înregistrat un avans de circa 7,9%, deși estimările privind bugetul general consolidat pe 2012 prevăd o creștere de doar 0,6% a acestora.
Veniturile bugetare au însumat 62,3 miliarde de lei în perioada ianuarie-aprilie, în creștere cu 7,4% față de aceeași perioadă a anului trecut. Potrivit proiecției privind bugetul general consolidat pe 2012, veniturile bugetare ar urma să crească anul acesta cu 7%, până la 195,3 miliarde de lei.
Pe de altă parte, cheltuielile bugetului general consolidat au totalizat 67,3 mld. lei în perioada ianuarie-aprilie. Cheltuielile bugetare vor însuma în 2012 206,5 mld. lei, adică 35,6% din PIB, față de 37,7% din PIB în 2011, potrivit proiecțiilor bugetare.
Bugetul general consolidat a înregistrat, după primele patru luni ale anului, un deficit de circa 5 miliarde de lei, echivalentul a 0,83% din PIB, față de un deficit de 0,75% din PIB în aceeași perioadă a anului trecut și de 0,56% din PIB în primele trei luni ale acestui an, potrivit informațiilor publicate de Ministerul de Finanțe.

La capitolul venituri, cel mai important avans din primele patru luni ale anului comparativ cu aceeași perioadă a lui 2012 l-au înregistrat sumele obținute din impozitul pe venit, care au crescut cu aproape 18%, în timp ce veniturile din accize au avut cea mai mică creștere, de 5%. Cheltuielile cu proiecte finanțate din fonduri europene au înregistrat o creștere de circa 66%, în timp ce cheltuielile cu personalul au crescut cu mai puțin de 1%.
Guvernul s-a angajat prin acordul cu Fondul Monetar Internațional să reducă deficitul bugetar pe 2012 la 2,2% din PIB, de la 4,3% din PIB în 2011. Inițial, autoritățile de la București se angajaseră să reducă deficitul la 1,9% din PIB, însă FMI a convenit cu guvernul o relaxare a țintei de deficit cash de la 1,9 la 2,2 procente din PIB.