Veniturile Facebook s-au dublat în prima jumătate a acestui an, la 1,6 miliarde de dolari, a declarat pentru Reuters o sursă apropiată companiei, subliniind interesul advertiserilor pentru cea mai mare rețea de socializare din lume în contextul competiției tot mai dure cu rivali precum Google.

Profitul net a fost de aproape 500 mil. dolari în primul semestru, a adăugat aceeași sursă. Persoana citată nu a oferit cifre pentru o comparație directă a rezultatelor cu cele din prima jumătate a anului trecut.

Rezultatele solide ale companiei vin în sprijinul evaluărilor primite de Facebook din partea investitorilor în diverse plasamente private. Valoarea companiei ajunge la 80 mld. dolari, judecând după sumele plătite de investitori pentru acțiuni pe piața privată. Mulți experți anticipează că Facebook se va lista la bursă anul viitor, ocazie cu care va începe să prezinte publicului rezultatele financiare detaliate.

Popularitatea Facebook pe piața advertisingului online și cei 750 de milioane de utilizatori înregistrați au creat presiuni în sectorul companiilor de servicii online precum Yahoo!, care a concediat-o marți pe Carol Bartz, directorul general.

Google, liderul mondial pe piața căutărilor online și a publicității pe internet, a lansat recent Google+, o rețea socială care a atras peste 10 milioane de utilizatori în primele două săptămâni.

Google nu oferă încă servicii de publicitate pe Google+, însă încearcă să crească popularitatea rețelei prin jocuri precum Zynga Poker sau Angry Birds de la Rovio.

Unii investitori și experți din industria de profil au remarcat semne timpurii că Google+ este pe drumul cel bun în competiția cu Facebook.

Facebook a avut un profit net de 355 milioane de dolari și venituri de 1,2 miliarde de dolari în primele nouă luni ale anului trecut, potrivit unor documente furnizate de banca de investiții Goldman Sachs clienților săi în timpul unui plasament privat de acțiuni derulat în acest an.

Potrivit datelor de pe pagina Facebook, rețeaua socială are 3,6 milioane de utilizatori în România, din care o jumătate (1,8 milioane) sunt bărbați. Aproximativ 500.000 din numărul total de utilizatori ai Facebook sunt din București și localitățile învecinate, conform datelor prezentate de rețeaua socială.