Compania americană Google, care deține cel mai mare motor de căutare pe internet din lume, a obținut în al doilea trimestru venituri totale de 12,2 mld. dolari, în creștere cu 35% față de anul precedent. Cifra de 12 mld. dolari include și contribuția producătorului de echipamente Motorola, care a devenit parte a Google în acest trimestru.

Excluzând impactul preluării Motorola, veniturile Google au crescut cu 21%, la 8,36 mld. dolari, pe fondul creșterii veniturilor companiei din publicitatea online. Pe de altă parte, prețul mediu plătit de companiile care cumpără publicitate pentru un clic al utilizatorilor pe reclame a scăzut în medie cu 16% față de anul precedent, scădere compensată prin creșterea volumelor. Google a obținut un profit de 2,79 mld. dolari în al doilea trimestru, în creștere față de anul precedent.

Compania avea 43,1 mld. dolari cash la finalul trimestrului al doilea și un număr total de 54.604 angajați la nivel global. Acțiunile companiei au crescut cu 3% pe bursă după anunțarea rezultatelor, în contextul în care datele au fost peste estimări.